PSD are majoritatea în Senat. Chirieac: PNL va merge strict la remorca PSD

senat
senat

Prin racolările din ultima perioadă, PSD a ajuns în faza în care la Senat poate beneficia de o  majoritatea, fără  a mai avea nevoie de sprijinul PNL. Prin demisia senatorului PP-DD, Ștefan Stoica, grupul PSD din Senat a ajuns la 70 de membri, iar alături de PC și UDMR, PSD beneficiază de aportul a 87 de senatori, fix jumătate din numărul senatorilor. Atât la Senat, cât și la Cameră, PSD mai are nevoie de câte un parlamentar pentru a putea constitui majoritatea simplă fără PNL. Analistul Bogdan Chirieac, aflat la Washington, a declarat că, în condițiile în care PSD va realiza majoritatea în Parlament, vocea PNL se va auzi tot mai greu în USL.

În USL, situația se complică, după ce PSD a ajuns la Senat să dețină fix jumătate din numărul senatorilor. De asemenea, în Camera Deputaților, PSD poate conta, împreună cu PC și cu minoritățile naționale pe  203 voturi și îi mai trebuie unul pentru majoritatea simplă. Dacă bat palma și cu cei de la UDMR, social-democrații sunt deja asigurați.

În aceste condiții, analistul Bogdan Chirieac, aflat în delegația premierului Victor Ponta la Washington, a declarat: "Din acest moment, PNL va fi pus în situația să meargă strict la remorca PSD, fiindcă, din momentul în care PSD-ul își poate aranja majoritatea în tot Parlamentul și este foarte aproape de acest moment, PNL își va face tot mai greu auzită vocea în interiorul USL. Nu știu dacă actuala vizită a premierului la Washington va avea consecințe în politica internă românească. Premierul s-a văzut dimineață cu corporații importante din SUA din domeniul IT, acum urmează întâlniri cu corporații din domeniul petrolier, în speță Chevron și Exxon, care targhetează afaceri de multe miliarde de dolari în România", a spus Chirieac.

Despre alte migrări la PSD, Chirieac a spus că: "Nu se  pune problema dacă vom mai asista la alte migrări. Problema care se pune  este dacă PSD-ul va mai accepta în continuare asemenea migrări. În rest, și din PDL, și din PP-DD, toată lumea se duce acolo unde este puterea, mai ales în momentul în care s-a format o majoritate în Senat. Nu asta este problema, ci relația strictă între PSD și PNL. Aici se joacă totul și capacitatea lui Victor Ponta de a rezista presiunii partidului de a nu prezenta candidat la președinție.

Despre PP-DD, Chirieac a mai spus că "atâta timp cât Dan Diaconescu nu a reușit să intre în Parlament, PP-DD este de necondus. De asemenea, Dan Diaconescu nu are nici principalul său suport, televiziunea OTV. Fără aceste elemente, PP-DD nu va avea o viață lungă", a mai spus Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel