Primul spaţiu verde din România cu bănci solare şi wifi gratuit

Descriere foto:

În Grădina Botanică din Bucureşti s-a deschis primul spaţiu verde din România cu bănci solare şi wifi gratuit.

Bucureştenii au la dispoziţie un nou spaţiu verde cu bănci solare şi wifi gratuit în Grădina Botanică 'Dimitrie Brândză' din Capitală, printr-un proiect coordonat de Asociaţia Team Work. 'Din 15 iunie bucureştenii au la dispoziţie un nou spaţiu pentru momentele de relaxare: Aleea Magnoliilor, o zonă în Grădina Botanică Bucureşti unde natura şi tehnologia se întâlnesc. Spaţiul pune la dispoziţia vizitatorilor nu doar exponate botanice, ci şi două bănci cu panouri solare ce permit încărcarea telefoanelor prin porturi USB şi contact, precum şi acces gratuit la internet prin wifi, fiind primele de acest fel instalate într-un spaţiu verde în România', informează un comunicat de presă.

Proiectul de amenajare a început în anul 2015 şi a vizat Sectorul Taxonomic al Grădinii Botanice 'Dimitrie Brândză' a Universităţii din Bucureşti. 'În cei patru ani peste 1.800 de voluntari au desfăşurat activităţi de curăţare şi amenajare a spaţiului pentru a oferi vizitatorilor o nouă experienţă: structura de alei din Sectorul Taxonomic este din nou vizibilă şi înnoită, pe fiecare alee fiind plantată sau în curs de plantare o familie botanică diferită (Magnoliaceae, Ranunculaceae, Rosaceae etc.), Aleea Magnoliilor este prima alee amenajată din Sectorul Taxonomic, fiind compusă din 11 magnolii cu perioade de înflorire din aprilie până în septembrie; la maturitate înălţimea magnoliilor plantate va fi între 2,5 şi 7 metri, mobilierul urban nou (25 de bănci, 10 coşuri de gunoi) permite vizitatorilor să se bucure din plin de noul spaţiu, iar două noi panouri informative oferă detalii despre Sectorul Taxonomic şi Aleea Magnoliilor', se arată în comunicat.

Rețea WIFI gratuită

 

Noutatea absolută a proiectului o reprezintă instalarea în rondul central al Sectorului Taxonomic a două bănci dotate cu panouri solare, având astfel autonomie energetică; băncile permit vizitatorilor să îşi încarce telefonul prin porturile USB situate în lateral sau prin contact direct, folosind o suprafaţă specială.

De asemenea, cei ce doresc să publice pe reţelele de socializare fotografii din Grădina Botanică sau pur şi simplu să fie online, o pot face accesând gratuit reţeaua wifi pusă la dispoziţie de Telekom Romania (WifiBotanicabyTelekom). Băncile vor putea fi utilizate şi în perioadele înnorate, având capacitate de stocare a energiei solare din zilele cu vreme favorabilă.

Citește și: CEAI VERDE. 10 beneficii uluitoare pentru sănătatea ta

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26