Prezentatoarea emisiunii „Acces direct”, Simona Gherghe, are parte de tot mai multe probleme în ultima perioadă. După ce a fost atacată de Simona Senzual și de „Sharon Stone de România”, Gherghe a fost dată în judecată de Silviu Prigoană, care o acuză de calomnie.
Politicianul a declarat că a încercat, pe căi legale, să îi atragă atenţia prezentatoarei, că nu respectă deontologia profesională, însă ea a continuat să îl discrediteze, aşa că el a decis să apeleze la instanţă.
Prigoană va solicita în instanţă daune morale de circa 400.000 de euro, conform gandul.info.
Nu numai Prigoană se află într-un conflict cu Simona Gherghe. Aida Vaida, cunoscută sub numele de „Sharon Stone de România”, a declarat că aşteaptă scuze de la Simona Gherghe, care a făcut o remarcă jignitoare la adresa ei.
În caz contrar, Vaida a spus că vrea să îi ceară în instanţă daune de 300.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu