„Povești pe care tata nu a apucat să le spună". Ioana Dichiseanu își visează frecvent tatăl, Ion Dichiseanu

Fiica regretatului artist, Ion Dichiseanu, a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre cartea pe care vrea să o scrie în memoria tatălui ei. 

Fiica regretatului artist, Ion Dichiseanu, a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre cartea pe care vrea să o scrie în memoria tatălui ei. 

A trecut aproape un an de la moartea marelui actor, Ion Dichiseanu, veste care a provocat foarte multă suferință atât pentru familia artistului, cât și pentru fani. În acest sens, Ioana, fiica sa, s-a gândit la mai multe proiecte, prin care să-și poată omagia tatăl, primul dintre acestea fiind chiar publicarea unei cărți.

"E deocamdată la nivel de idee și de dorință, încă nu am început să scriu cartea propriu-zisă, dar cert este că mi-aș dori ca în ea să existe povești pe care tata nu a mai apucat să le publice și care, cu siguranță, i-ar fi plăcut să apuce să le relateze. Vor fi povești din viața și, în primul rând, mi-ar plăcea să-l pun pe el în valoare, să-i pun latura asta de familist în evidență.", a declarat Ioana Dichiseanu, pentru Spectacola.

Ioana Dichiseanu își visează frecvent tatăl

Marele artist a avut o relație foarte apropiată cu fiica sa, lucru pe care îl știe toată lumea. Ioana a suferit extrem de mult după ce acesta s-a stins din viață, acum, artista recunoaște faptul că încă își visează tatăl.

"Îl visez frecvent dar, nimeni nu știe până la urmă ce e dincolo, dacă este, dacă este în subconștientul meu sau nu. Adică sunt lucruri care mi se întâmplă și am foarte multe vise, în care-mi apare în diferite ipostaze. Nimeni nu are cum să spună ceva concret, dacă într-adevăr există ceva pe Lumea Cealaltă. Noi toți din familie îl simțim, în continuare, lângă noi și cea care îl simte cel mai mult lângă noi este Anastasia.", a continuat Ioana.

Ce proiecte mai pregătește artista

"Festivalul "Ion Dichiseanu", care va avea loc, nu știu exact perioada, dar noi sperăm că va avea loc cât de curând. Ideea este de-al omagia cât mai frumos posibil și albumul meu de fado, albumul pentru tata, cu melodiile cântate de el, pentru că el a fost un artist complet. Sunt foarte multe proiecte pe care le avem în plan, dar mai depindem și de ce se întâmplă în jurul nostru. Să sperăm că lucrurile se vor redresa.", a adăugat ea. 

CITEȘTE MAI DEPARTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel