Polițiștii din Caracal ar fi așteptat dimineața să intervină, deși știau locația

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că polițiștii din Caracal știau locația în care se afla Gheorghe Dincă încă de noaptea, dar nu au organizat un flagrant, așa cum le permitea legea, ci au preferat să aștepte autorizație de percheziție pentru dimineața.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că există indicii că polițiștii și procurorii din Caracal nu au gestionat așa cum trebuia cazul crimei fetei din Olt, în sensul în care, dacă anchetatorii ar fi avut indicii că fata este acolo, ar fi putut interveni direct, organizând un flagrant.

Potrivit articolului 150 din Codul de Procedură Penală, perchezițiile pot să aibă loc fără mandat în următoarele condiții:

"(14) În mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri:

a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanţă pentru cauză;

b) dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol;

c) dacă există suspiciunea că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii", se arată în textul de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel