Poliţia, cu ochii pe şoferii care nu poartă centura. Controale în toată ţara

Foto: freestocks.org - Pexels
Foto: freestocks.org - Pexels

În perioada 8 - 14 martie 2021, Direcţia Rutieră a organizat, la nivel naţional, acţiunea "Seatbelt", pentru verificarea folosirii centurilor sau dispozitivelor de siguranţă omologate.

Aceasta se înscrie în Programul Operaţiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

În perioada de referinţă, poliţiştii au acţionat conform obiectivelor stabilite la nivel european, urmărindu-se, totodată, respectarea normelor rutiere privind utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, precum şi cele privind utilizarea căştilor de protecţie omologate.

Astfel, în cadrul acţiunilor, poliţiştii au controlat 87.039 de autovehicule şi au aplicat 49.635 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15.970 de sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către adulţi, 202 sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către copii/lipsa dispozitivelor de siguranţă omologate, 23 de sancţiuni pentru nefolosirea căştilor de protecţie şi 1.010 sancţiuni pentru folosirea telefoanelor mobile de conducătorii de autovehicule pe timpul deplasării pe drumurile publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel