PNL a elaborat soluțiile pentru votul din Diaspora. Ce modificări propune

romani in diaspora
romani in diaspora

Vicepreședintele Comisiei de Cod Electoral, liberalul Mihai Voicu, a declarat, marți, că PNL va prezenta cel târziu luni, 16 martie, proiectul de lege privind votul prin corespondență. El a precizat că liberalii au transmis asociațiilor de români din străinătate o scrisoare, pentru a le cere opinia cu privire la modificările propuse.

"Nu pot vorbi în numele tuturor parlamentarilor, pot vorbi în numele PNL. Și doresc să-i asigur pe cei interesați de subiect că este pentru noi o prioritate, o preocupare importantă. În cursul săptămânii trecute, am transmis o scrisoare din partea conducerii partidelor către toate asociațiile ale românilor din străinătate - toate despre care aveam cunoștință - în care le-am cerut o opinie cu privire la cum ar fi cel mai bine să organizăm acest vot alternativ pentru ei. Obiectivul nostru este ca nu mai târziu de săptămâna viitoare să punem în dezbatere publică un proiect de lege, scris de la cap la coadă, pe acest subiect și să dăm un termen rezonabil, dar mic, cu privire la primirea de opinii și, după aceea, să deschidem procedura parlamentară cu privire la acest tip de vot. Deci avem voință politică, avem un calendar și avem și know-how-ul pentru a scrie un proiect de lege", a declarat vicepreședintele Comisiei de Cod Electoral, într-un interviu acordat pentru hotnews.ro.

Vezi și: Sebastian Lăzăroiu acuză PNL de trădarea Diasporei. "Cea mai urâtă înșelătorie"

Întrebat către ce varianta de vot prin corespondență se îndreaptă PNL și ce va conține această variantă, Mihai Voicu a răspuns: 

"Votul prin corespondență, din punct de vedere tehnic, se face cu preînregistrarea alegătorilor. Important este să identificăm mijloacele de publicitate necesare, pentru ca informația să ajungă la toți cetățenii din străinătate. Și, poate mai important, procedurile de înregistrare să fie prietenoase, adică de natură de a nu bloca opțiunea. Votul prin corespondență este vot alternativ, așadar cei care nu optează pentru această modalitate de vot au posibilitatea de a se prezenta în ziua votului la secțiile de votare. Dar, foarte important, nu va avea efecte dacă nu va fi însoțit de o creștere importantă a numărului de secții de votare din străinătate. O măsura pe care o vom cere este transferul delimitării și organizării secțiilor de vot din străinătate de la Ministerul de Externe la Autoritatea Electorală Permanentă și legarea cumva a numărului de secții de votare de aceleași criterii, folosite și în țară, număr de alegători per secție de votare. Dacă numărul acestor alegători nu este suficient de bine cunoscut, putem folosi orice criteriu, numai să avem voință politică să o facem. Spre exemplu, numărul de voturi exprimate la turul doi al alegerilor prezidențiale. Și dacă folosim acest criteriu, vom constata că trebuie să facem aproximativ 2.000 de secții în străinătate, ceea ce, față de situația actuală, ar însemna o îmbunătățire importantă", a mai spus Mihai Voicu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel