PMB: Luni seara vor fi aprinse cele aproape 3 milioane de beculeţe care împodobesc Capitala de Sărbători

Luminițe-Crăciun
Luminițe-Crăciun

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă, într-un comunicat remis duminică AGERPRES, că aproape 3 milioane de beculeţe de tip LED care vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor fi aprinse luni, 30 noiembrie, la ora 16,40, odată cu iluminatul public.

Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri şi cuprinde 46 de zone din Bucureşti.

Astfel, luminiţele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu şi Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi Piaţa Romana, bulevardul Dacia între Piaţa Romană şi Piaţa Gemenii, bulevardul Lascar Catargiu, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, Regina Elisabeta între Piaţa Universităţii şi Piaţa Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piaţa Universităţii şi Piaţa Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Tineretului, precizează sursa citată. Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanţi (Piaţa Charles de Gaulle - Piaţa Dorobanţi), Piaţa Victoriei, Calea Victoriei (Piaţa Victoriei - Splaiul Independenţei), Bd. Aviatorilor între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle şi între Piaţa ChCric, Piaţa Roma, Piaţa Naţiunilor Unite, Piaţa Constituţiei, Piaţa Rosetti, Piaţa Regelui, Piaţa Operei, Calea Moşilor (Şos. Mihai Bravu şi Bdul Carol) şi Sos. Colentina (Şos. Mihai Bravu şi Str. Dna Ghica). De asemenea, vor mai fi aprinse beculeţe în mai multe intersecţii din Capitală, după cum urmează: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timişoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, Şos. Progresului şi Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrarea în Bucureşti de pe DN1, A2, A1 şi la cea dinspre Giurgiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel