Pedeapsa cu moartea pentru cazurile grave de corupție din China

Oficialii chinezi găsiți vinovați de luare de mită și fraudă în valoare de cel puțin 3 milioane de yuani (460.000 dolari) vor fi pasibili de pedeapsa cu moartea, a anunțat luni Tribunalul Popular Suprem din China, relatează DPA, citează Agerpres.

Pedeapsa va fi rezervată cazurilor foarte importante cu impact extrem de grav, potrivit sursei citate.

Președintele chinez Xi Jinping a lansat, în urmă cu trei ani, o amplă campanie de combatere a corupției la nivelul administrației centrale și locale din China.

În unele cazuri grave de corupție înregistrate până acum, pedepsele cu suspendare au fost comutate din condamnare la moarte în închisoare pe viață.

În luna octombrie, un tribunal militar l-a condamnat la moarte pe Gu Junshan, fost adjunct al șefului departamentului logistic al armatei chineze, sentința fiind dictată cu suspendare pentru o perioadă de doi ani.

Tot în octombrie, Su Shulin, fost guvernator al provinciei Fujian, din sud-estul Chinei, a fost plasat sub investigație pentru grave încălcări.

De asemenea, în iulie 2013 fostul ministru al transporturilor feroviare Liu Zhijun a primit pedeapsa capitală cu suspendare pentru o perioadă de doi ani, fiind găsit vinovat pentru luare de mită și abuz de putere.

Fostul lider al organizației Partidului Comunist chinez din municipiul Chongqing (sudul Chinei), Bo Xilai, a fost condamnat în septembrie 2013 la închisoare pe viață, după ce a fost declarat vinovat pentru corupție, delapidare și abuz de putere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel