O nouă parohie din Republica Moldova a trecut la Biserica Ortodoxă Română.
Maxim Melinti, preot paroh în satul Ghidighici, aflat în apropierea Chișinăului, a anunțat pe pagina de Facebook faptul că biserica pe care o păstorește alături de credincioșii din localitate au părăsit Mitropolia Chișinăului, subordonată Moscovei, și au aderat la Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române.
„Astăzi, la solicitarea creștinilor satului Ghidighici, comunitatea noastră a revenit la Biserica-Mamă, aderând la Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!“, a scris preotul Maxim Melinti pe Facebook.
În cuvântarea ținută în fața credincioșilor, preotul spus că migrarea către Mitropolia Basarabiei este o recunoștință față de înaintașii poporului român din Republica Moldova.
„Astăzi, la solicitarea creștinilor satului Ghidighici, comunitatea noastră a revenit la Biserica-Mamă, aderând la Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române. Aderarea de-a lungul anilor a fost solicitată de către creștinii și enoriașii satului Ghidighici care și-au expus în acești ani dorința fermă de a reveni la Biserica Mamă, la origini culturale, spirituale și la origini istorice.
Este, întâi de toate, un act de recunoștință în fața înaintașilor noștri, a strămoșilor noștri, îndeosebi ale sfinților părinți Dosoftei, Varlaam, Gurie Grosul, Alexei Mateevici, a marilor compatrioți de ai noștri - Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Leonida Lari și a băștinașului nostru Ion Timofei Costin care a făcut parte din Sfatul Țării și a devenit primar de Chișinău în anii 40 ai secolului trecut. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”, a spus protoiereul Maxim Melinti după slujba duminicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu