Urmărește emisiunea live


ONU cere ca muncitorii să fie mai bine protejaţi de căldură în Qatar

Naţiunile Unite au cerut vineri o mai mare protecţie a lucrătorilor împotriva căldurii în Qatar, unde au avut loc ultimele Campionate Mondiale de atletism, marcate de o polemică între sportivi din cauza temperaturilor extreme, relatează vineri France Presse.

Cu peste 40 de grade Celsius înregistrate în timpul zilei, peste 30 seara şi umiditate de 75%, au fost bătute recorduri de abandon la unele curse ale Mondialelor, în pofida programării nocturne a probelor şi a înmulţirii punctelor de alimentare cu apă.

Qatarul se pregăteşte să găzduiască Cupa Mondială de fotbal în 2022 şi aproape 30.000 de lucrători străini sunt implicaţi în construcţia sau renovarea a opt stadioane prevăzute pentru această ocazie, pe o căldură puternică şi în condiţii denunţate de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

Un raport comandat de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), agenţie a ONU, şi Ministerul Muncii din Qatar, publicat vineri, salută măsurile ce vizează atenuarea efectelor căldurii asupra a 4.000 de muncitori de pe un şantier al CM-2022, îndemnând alţi angajatori să facă acelaşi lucru.

"Lucrăm cu guvernul pentru a include recomandările acestui studiu într-o legislaţie îmbunătăţită şi pentru a promova bunele practici identificate", a declarat Houtan Homayounpour, directorul OIM din Qatar.

În locurile cele mai expuse, legea actuală din Qatar prevede o întrerupere a activităţii între orele locale 11:30 şi 15:00 pe timpul verii, din mai până în octombrie.

Dar "muncitorii trebuie să aibă posibilitatea de a-şi stabili propriul ritm", "când trebuie să se oprească, când să facă o pauză, când să bea apă. Este foarte important (...) Ei ştiu mai bine cum se simt", a declarat oficialul OIM pentru AFP.

Raportul comandat de OIM se bazează pe un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Tesalia (Grecia) asupra a 5.500 de ore de muncă în Qatar.

Studiul a urmărit condiţiile de mediu din vara anului 2019 şi a analizat răspunsurile fiziologice a 125 de muncitori, supuşi unor strategii diverse de reducere a efectelor căldurii.

Cercetătorii au comparat practicile în vigoare pe stadionul Al-Rayyan, de 40.000 de locuri, în construcţie în vestul capitalei Doha, cu cele ale unei ferme rurale, evaluând impactul hidratării, proporţia pauzelor şi alegerea hainelor asupra modului în care muncitorii au resimţit căldura.

Pentru a combate căldura, angajaţii acestui şantier, gestionat de Comitetul de Organizare al CM-2022, au înmulţit pauzele la umbră şi au băut multă apă, subliniază cercetătorii, care recomandă companiilor să efectueze controale medicale anuale ale angajaţilor lor şi le ofere mai multă flexibilitate în a-şi organiza pauzele în caz de căldură ridicată.

Potrivit unor ONG-uri, şantierele gestionate de Comitetul de organizare a următoarei Cupe Mondiale de Fotbal oferă, în general, protecţii şi drepturi mai bune pentru lucrătorii lor decât cei care nu sunt supravegheaţi de acest organism.

Aproape 30.000 de lucrători străini din aproximativ 1,9 milioane prezenţi în Qatar sunt angajaţi pe şantiere legate de CM-2022.

Joi, Human Rights Watch (HRW) a cerut Qatarului să "investigheze amănunţit şi urgent" moartea unor muncitori, după publicarea unui alt studiu care a făcut o legătură între decese cauzate de accidente cardiovasculare şi efectele căldurii.

Acest studiu, publicat în iulie într-o revistă de specialitate, a demonstrat "relaţia dintre expunerea la căldură şi moartea a peste 1.300 de muncitori nepalezi între 2009 şi 2017", potrivit HRW.

"Qatarul lucrează neobosit de ani de zile (...) pentru a asigura bunăstarea şi siguranţa tuturor lucrătorilor", a replicat purtătorul de cuvânt al guvernului, şeicul Jassim bin Mansour al-Thani, într-un comunicat.

"A spune contrariul este greşit. Munca noastră cu organizaţiile internaţionale şi partenerii noştri a determinat Qatarul să fie în frunte în ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa muncitorilor din regiune", a asigurat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel