O comoară l-a îmbogățit pe un vâlcean. Vezi recompensa

comoara
comoara

Un vâlcean care a descoperit o comoară, ulterior cedată statului, va primi o recompensă record din partea statului. Iulian Enache, un căutător de comori,  a reușit să scoată la lumină  un tezaur  de peste 50 de kilograme de monede otomane de argint  în  comuna vâlceană Goleşti, iar acesta va primi  drept recompensă nu mai puţin de 200.000 de euro. 

Premierul Victor Ponta l-a premiat, miercuri, pe Iulian Enache, cel care a găsit tezaurul de monede de argint de la Goleşti (judeţul Vâlcea). Din fondul avut la dispoziţie de primul ministru, vâlceanul a fost premiat cu suma de 45.000 de lei. În plus, potrivit România TV, el va primi şi o recompensă financiară, în valoare de 200.000 de euro, adică 45 la sută din valoarea totală a tezaurului descoperit.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, l-a informat săptămâna trecută pe Victor Ponta că un locuitor al comunei vâlcene Goleşti a descoperit un tezaur, peste 50 de kilograme de monede otomane de argint. Valoarea de piaţă a acestora este de aproximativ 470.000 de euro.

Potrivit unui comunicat remis săptămâna trecută de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), acesta este cel mai mare tezaur monetar din argint descoperit şi recuperat de pe teritoriul României şi ajuns într-o colecţie publică. Tezaurul este alcătuit din aspri otomani emişi în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel