"Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto".
Ion Barbu – Riga Crypto şi Lapona Enigel
Cei nelumiţi din câmpia Măciucii
Urmărind în amarul unei sâmbete bucureştene nunta craiului Simion cu a lui aleasă, pe nume Ilinca (frumos nume) mi-am amintit de nunta mea. Gândită şi pregătită cu minuţie de urmaş boieresc din Sibiul conservator, plină de discreţie, nunta mea a avut loc în mijlocul Bucureştilor, în saloanele bi-centenare ale unei civilizaţii neclintite şi în faţa unei lumi despre care doar romanele mai amintesc. Neam de televizor sau purceluş de breaking news nu a fost permis, deşi patroni ai presei româneşti au fost prezenţi, unii din ei, astăzi în viaţă şi sănătoşi tun, au fost chiar martori ce au semnat în faţa primarului din acea vreme.
Două religii ale lumii au stat să mărturisească emoţia mea de atunci şi mai ales au rămas demne peceţi ale jurământului meu faţă de femeia care m-a acceptat, legământ şi astăzi închis în sipetul cel mai ascuns al sufletului meu. Doar cei ce am supravieţuit timpului trecut de atunci şi o selecţie intimă de poze amintesc momentul împlinirii unei iubiri care, uite acum, (repede trece timpul!), face patru decenii. Cu bune şi rele, cu multe greşeli (ale mele) şi pe cât de cucernice atât de luminoase iertari (ale ei), piatră devenirii mele a fost exact acel moment. Şi ce dans şi cântec a mai fost, până în zori, de trepidau zidurile bătrânei case.
La nunta măreaţă de prin plaiurile Măciucii, am vazut un mit stock (germanism, dragă Simion, înseamnă altceva decât românescul mişto), cu nechemaţii din obârşia cancan-ului de mahala, să ne laude o nuntă care nu a fost.
Căci, dragul meu Simion, după marşurile mussoliniene pe care le organizai spre slava daco-tracă a românilor de obârşie latină, acum ţi-ai scos la vedere unul dintre puţinele momente absolute de trecere a unui bărbat pe pământul acesta. Ţi-ai pus pe taraba ciocoflendră nuntaşi, mai grav, ai arătat lumii flămânde de neamprostie, pe mama viitorilor tăi copii. Şase prunci la număr ai spus că vrei, dar repede să se întâmple. Comandă de pizza, nu altceva. Glovo să ne trăiască!
Pentru că tu vei fi mai mult plecat de acasă, spunea gura ta plină de mândrie, femeia să fie pregătită de spălat la fund şifiert scutece. Înţeleg că, fiind adeptul tradiţionalismului, nu o să ai pamperşi prin iatacul procreator. Primeşte viitoarea mamă şi ceva premiu dacă pruncii vin la timp? Sănătoşi să fie, mai ales să poarte ie şi brâul lat, să iasă cu steagul tricolor pe piept şi să fie botezaţi în taina măreaţă a lui Burebista. Simioane, tu nu ai realizat mârşava trădare a misterului nunţii pe care tocmai ce ai comis-o? Ai devenit un nelumit (întreabă ce înseamnă această taină de nuntă, vezi că nu mulţi de prin câmpia Măciucii ştiu ce înseamnă).
Nu ţi-au spus cei din jurul tău, (înţeleg că te-au cununat doi prinţi ai bisericii), că femeia aleasă, în ziua nunţii, se sfieşte şi de lumina soarelui. Nici decum nu îi este trasat destinul cu ordin pe unitate, tradiţional şi plin de prunci orbecăind prin naţionalismul păgân ce tocmai l-ai transmis, gros curgând prin dezmăţul televizat?
Sunt sigur că, aşa cum zise bunulmeu prieten Chirieac, un million de români şi-au pierdut albul ochilor ca să se uite la măritişul alesei Ilinca cu robul neamului românesc, Simion, lipiţi de televizor fiind să vază o câmpenească şi strămoşească adunare, care nu era nici legionară, nici conservatoare. Nu era nici măcar nuntă.
Păcat de Ilinca. Păcat de femeia româncă care a trebuit să îndure răzbunarea perfidă a spectacolului de tristă amintire Elodia şi fanteziile continui coşmăreşti ale regizorului său, ce a semnat ca martor la civila ta unire.
Prin istorie, nunţile s-au petrecut aşa cum s-au trecut semnele peste vremi. Cele ciudate şi bizare au arătat ca cea a lui Ana Pauker, după ocuparea sovietică a ţării. Aia a fost cu fanfară militară şi tovărăşeşti salutări. Tot câmpenească a fost, mai jos de Bucureşti, la Snagov, în vila fostului aliat al lui Hitler, Ion Antonescu. Şi la ea au dansat căluşarii.
Celelalte nunţi, toate aflate în firescul uman, au alcătuit, sub semnul iubirii şi speranţei, toate emoţiile femeii şi ale bărbatului, tineri sau mai puţin, care se unesc în dreptul şi sub semnul iniţierii sacrale. Ele au avut loc în prea blândele biserici ale României ce mărturisesc şi astăzi dragostea, modestia, tresărirea, căutarea, misterul. Numai aşa se naşte o familie sănătoasă cu ai săi prunci ce râd spre soare, căutând vocea tatălui, dar atât de mult mângâierea mamei. Doar în preafrumoasa tresărire a icoanei ce păzeşte tocmai adevărul fundamental al acelei zile stă legarea din cer şi de pe pământ. Aşa se uneşte un destin dintre o femeie şi un bărbat, care să dăinuiască pe drumul silnic al minciunii cotidiene. La final, înşiruind acele zile, noi românii, cu toţii am devenit un popor şi o naţiune.
Tu nu ai reuşit această zi. Din contră, ai ieşit din fireasca matematică a lumii. Şi, desigur, a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
