Sâmbătă, 14 mai, de Noaptea Europeană a Muzeelor, Biblioteca Centrală Universitară Carol I a întâmpinat peste 5000 de participanți la evenimentul Descoperă Arta Viitorului la BCU.
Învăluite în lumini spectaculoase, statuia Regelui Carol I și partea frontală a vechii Fundații Universitare au conturat un spațiu dinamic unde participanții s-au bucurat de muzica energică mixată de DJ Paul. Atmosfera captivantă și buna dispoziție au prelungit, mult după miezul nopții, petrecerea, care a devenit atracția principală a serii.
„Dintre cei prezenți, peste 1500 de oameni, din toate categoriile de vârstă, au vizitat obiectivele istorice ale Bibliotecii Centrale Universitare, beneficiind de tururi ghidate atât în limba română, cât și în limbi de circulație internațională. Aula, Sala Profesorilor, Capsula Timpului, Salonul Carol I și celelalte atracții patrimoniale au fost admirate și fotografiate de grupurile de vizitatori, care au continuat să se succeadă neîntrerupt până la încheierea programului. Tranziția dintre spațiul istoric și cel modern a fost făcută într-o manieră spectaculoasă, oaspeții traversând un tunel de lumini și înaintând către spațiul expozițional Boema, unde tineri muzicieni ai Fundației Remember Enescu i-au întâmpinat cu repertorii ale celor mai mari compozitori din toate timpurile. Melanjul de lumini și muzică clasică a delectat publicul și a arătat, încă o dată, că Biblioteca Centrală Universitară Carol I este liantul perfect dintre trecut, prezent și viitor.
În încheierea turului, vizitatorii au avut ocazia să se transforme în artiști digitali și să-și creeze propriul tablou virtual cu ajutorul inteligenței artificiale, folosind aplicația Wombo Art. Câțiva dintre aceștia și-au exprimat emoțiile în scris, lăsându-și amprenta personală printre zecile de pagini de impresii: Totul este istorie, artă și cunoaștere/ Nu știam că Biblioteca Centrală Universitară este o clădire așa de frumoasă/ A fost o experiență de neuitat, a meritat tot timpul petrecut la coadă/ Am fost plăcut impresionat să descopăr acest colț de rai al Bucureștiului. Cu siguranță voi reveni în viitorul apropiat.
Lumină, culoare, ritm și energie - astfel se poate rezuma Noaptea Muzeelor la BCU. Atmosfera a demonstrat că și instituții somptuoase, cu o tradiție și o misiune atât de importante, pot deveni prietenoase cu tânăra generație. După o lungă perioadă în care evenimentele s-au desfășurat cu dificultate, oamenii au revenit mai însetați ca niciodată de cultură și nu e de mirare că biblioteca a devenit reperul central de pe Calea Victoriei – a declarat Mireille Rădoi, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu