Negulescu, două noi dosare penale

Mircea Negulescu
Mircea Negulescu

Procurorul Mircea Negulescu s-a ales cu două noi dosare penale, acesta fiind cercetat pentru favorizarea făptuitorului, cercetare abuzivă, dar şi represiune nedreaptă şi lipsire de libertate. 

„La data de 13 noiembrie 2019, procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un fost procuror (eliberat din funcție în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cercetare abuzivă patru infracțiuni de influențarea declarațiilor martorilor și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată", se arată într-un comunicat al Parchetului General, citat de Mediafax. 

Este vorba despre fostul procuror Mircea Negulescu, potrivit unor surse judiciare. În urma probelor administrate de anchetatori s-a reținut că acesta, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ar fi „constrâns moral" patru persoane (trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât și cu identitate reală), ar fi produs și ticluit probe nereale pentru a dovedi existența unor fapte de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor și ar fi procedat la ticluirea de probe nereale, constând în atribuirea de identități protejate unor persoane cu scopul ca acestea să formuleze declarații mincinoase de natură a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare.

Faptele cercetate 

La data de 13 noiembrie 2019, fostului procuror i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat, la sediul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. De asemenea, procurorii SIIJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un fost procuror, în altă cauză.

Potrivit unor surse, este vorba tot despre Mircea Negulescu. Faptele pentru care este cercetat sunt următoarele:

1. Favorizarea făptuitorului. În fapt s-a reținut că, în calitate de procuror de caz în cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență și dare de mită față de trei persoane, reținând ca și cauză de nepedepsire formularea de către aceste persoane a unor denunțuri, deși ar fi avut cunoștință de împrejurarea că denunțurile nu ar fi fost date din proprie inițiativă.

2. Influențarea declarațiilor (șase fapte). În fapt s-a reținut că, în calitate de procuror de caz în cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, ar fi determinat și ar fi încercat să determine șase persoane, prin constrângere și acțiuni cu efect vădit intimidant, pentru a da declarații mincinoase într-un dosar în care era cercetat un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.

3. Cercetare abuzivă. În fapt s-a reținut că, în calitate de procuror de caz în cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, ar fi ticluit declarațiile a patru martori denunțători, consemnându-le contrar realității și în condițiile în care ar fi fost date sub exercitarea de presiuni.

4. Represiune nedreaptă (trei acte materiale în formă continuată),. În fapt s-a reținut că, în calitate de procuror de caz în cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, a dispus măsura controlului judiciar și ulterior trimiterea în judecată a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, deși ar fi cunoscut că acesta este nevinovat, corelativ modalității neloiale de administrare a probatoriului constând în ticluirea unor acte de sesizare și declarații de martori.

5. Participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare (patru acte materiale în formă continuată). În fapt s-a reținut că, în calitate de procuror de caz în cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești ar fi determinat prin amenințări și acțiuni cu caracter vădit intimidant patru persoane de a formula denunțuri mincinoase cu privire la săvârșirea de infracțiuni de trafic de influență și luare de mită de către un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

6. Lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte). În fapt s-a reținut că, în calitate de procuror de caz în cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, ar fi întreprins acțiuni de deținere împotriva voinței lor față de doi martori, timp de mai multe ore, perioadă în care ar fi exercitat presiuni pentru a obține denunțuri și declarații împotriva unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia. De asemenea, tot miercuri, procurorii SIIJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o altă persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă (două acte materiale în formă continuată), pentru declarații date în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy