Claudia Postelnicescu, avocat, fost membru USR, a criticat proiectul dezincriminării consumului de droguri. Aceasta spune că o astfel de lege ar accentua problema, nu ar rezolva-o.
Forma actuală a proiectului de modificare a legii nr. 143/2000, inițiat de senatoarea Victoria Stoiciu, care ar transforma în contravenții mai multe fapte legate de consumul propriu de droguri, inclusiv în cazul drogurilor de mare risc, este criticată de avocata Claudia Postelnicescu, fost membru USR.
Aceasta spune că o astfel de lege nu ar salva decât pe foarte puţini, care oricum sunt excepţia de la regulă, în timp ce pentru cei mai mulţi consumatori nu ar face decât să accentueze problemele. Claudia Postelnicescu recunoaşte că, iniţial, s-a situat pro-dezincriminare, însă ulterior şi-a dat seama că lucrurile stau complet diferit.
"1. Inițial, așa cum am mai spus, eram pro dezincriminare, întrucât aveam în minte acei tineri străluciți, olimpici sau aproape, care sunt prinși cu 1 gram de cannabis și își distrug viețile. Însă, în realitate, acest tip de consumator/deținător sunt excepția, nu regula.
2. Regula sunt acei consumatori/deținători/traficanți care nu au studiile terminate, nu au familii, nu au o ocupație, nu au o șansă în viață, că nu te angajează nimeni nicăieri cu 4 clase sau liceul neterminat. Iar dacă îi angajează cineva sunt cel mult salahori pe un șantier, exploatați, abuzați și plătiți cu 3 lei. De aceea recurg la droguri sau alcool, întrucât minunatul stat român nu oferă absolut nicio soluție pentru acești tineri (zeci de mii). Tineri care nu au șansa unei relații cu o parteneră sau un partener și devin acei faimoși incels, atrași de manosferă și din ce in ce mai agresivi și violenți.
3. Dezincriminarea consumului/deținerii pentru acești oameni nu îi ajută cu absolut nimic. Ei în continuare - neavând nicio resursă și nicio șansă - vor da în cap, vor fura, vor tâlhări, pentru a găsi 30 de lei pentru o doză din cel mai ieftin drog", a scris Claudia Postelnicescu pe Facebook.
"Consumatorii, pentru a avea bani, devin traficanţi"
Avocata transmite şi că o mare problemă a consumatorilor de droguri este transformarea în traficanţi, din nevoia de bani.
"4. Legile nu se pot face pe tipologii umane, să salvăm tânărul strălucit sau sportivul care a călcat o dată strâmb înseamnă să îi salvăm pe toți cei de mai sus, tinerii fără șanse. Dezincriminarea are dezinhiba și mai mult comportamentul infracțional, din păcate și, în subsidiar, ar crește dependența și de facto îi condamnăm la o moarte sumbră și sigură.
5. Majoritatea consumatorilor - pentru a-și susține dependența, deci pentru a avea bani - devin traficanți. O dată dezincriminat consumul/deținerea iei posibilitatea procurorilor de a investiga de unde își iau acești oameni drogurile și de a ajunge la traficanți. Cum e un fenomen relativ nou, în extindere în România, nu cred că e momentul acum să fim toleranți cu traficanții.
6. Nu am văzut studii și statistici privind situația concretă de la noi, câte cazuri ajung în instanță, ce cazier au consumatorii, câți sunt etc. Idealizarea consumatorului de droguri cu imaginea asta idilică a tânărului strălucit care își distruge cariera și visele pentru un joint e complet iresponsabilă și nu are legătură cu situația reală", a mai scris ea.
Când se va putea aplica o astfel de lege în România
Claudia Postelnicescu a explicat şi când ar putea funcţiona o astfel de lege în România şi a atras atenţia că, în momentul acesta, România are o societate "disfuncţională şi lipsită de empatie pentru oamenii fără şanse în viaţă".
"În timp, când societatea va fi pregătită cu politici deja implementate privind tinerii - din ce în ce mai mulți - care renunță la studii și nu pot fi încadrați în piața muncii și nici în societate putem discuta și despre aspectul consumului/deținerii de droguri de risc redus (dar deseori există o combinație de mai mai multe droguri, sunt rari consumatorii care doar fumează iarbă). În fine. Înțeleg că există oamenii care au citit niște studii și au plonjat în subiect și vor neapărat să aplice și aici ce au văzut/studiat prin alte țări, dar ignoră cu desăvârșire faptul că noi avem o societate disfuncțională și complet indiferentă și lipsită de empatie pentru oamenii fără șanse în viață.
Să ilustrăm necesitatea dezincriminării consumului/deținerii cu excepțiile - tinerii străluciți care, la o petrecere, au încercat și ei - este fals și manipulator. Realitatea factuală este complet alta și chiar îi invit pe inițiatori și promoteri să meargă prin instanțele penale, parchete și secții de poliție. Realitatea este că stăm pe o bombă cu ceas în ceea ce îi privește pe acești tineri abandonați și fără șanse în viață. Aș vrea să cred că dezincriminarea consumului propriu îi ajută cu ceva, dar am convingerea că nu îi ajută absolut deloc.
România se va confrunta în următorii ani cu violențe fără număr din cauză că nu abordează politici și soluții pentru ajutarea acestor tineri. Dacă se dovedește, practic, că dezincriminarea e soluția la problemele lor, foarte bine. Mă îndoiesc profund că ar fi, dar sunt deschisă să fiu contrazisă și să mă înșel, nu am o problemă cu asta", a completat Claudia Postelnicescu.


