Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au participat la recepția organizată la Ambasada SUA din București cu ocazia Zilei Independenței, unde au transmis mesaje privind parteneriatul strategic româno-american
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București găzduiește în această seară o recepție de amploare dedicată Zilei Naționale a SUA, eveniment integrat în campania „Freedom 250”, prin care este marcat momentul celor 250 de ani de la declararea independenței americane. Manifestarea reunește aproximativ 4.000 de invitați și are loc într-un context politic intern tensionat, dar și într-un cadru diplomatic cu miză simbolică ridicată pentru relațiile bilaterale româno-americane. Evenimentul marchează nu doar aniversarea istorică a Statelor Unite ale Americii, ci și promovarea continuă a valorilor democratice la nivel global, la 250 de ani de la momentul fondator, potrivit Digi24.
Printre participanții de marcă se numără președintele României Nicușor Dan și premierul interimar, liderul PNL, Ilie Bolojan, ambii prezenți la recepția organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București. Cei doi oficiali au susținut discursuri în cadrul ceremoniei. Alături de aceștia, ambasadorul Statelor Unite în România a luat, de asemenea, cuvântul, transmițând un mesaj dedicat relației bilaterale și parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cu accent pe importanța consolidării cooperării în plan politic și strategic.
Evenimentul din această seară este astfel atât o celebrare a momentului istoric al independenței americane, cât și o reafirmare a legăturilor diplomatice dintre cele două state, într-un cadru festiv.
Discursul lui Nicușor Dan
"Doamnelor și domnilor, călătoria de 250 de ani a Statelor Unite nu a început și a fost niciodată parcursă în solitudine.
Dincolo de momentul proclamării, independența a fost câștigată prin luptă și cu sprijinul mai multor puteri europene. Acum, State Unite dețin un rol central într-un sistem de alianțe și parteneriate care ne asigură libertatea, securitatea și prosperitatea.
Acest sistem „occidental”, în sens politic, nu geografic, are o valoare specială pentru România, ca stat care, încă de la Unirea Principatelor, și-a asumat voluntar și conștient rolul de exponent al unei civilizații clădite pe ideile și principiile care i-au animat și pe Părinții Fondatori ai Statelor Unite.
Este un rol care a necesitat și necesită mult efort, generație după generație, într-un context regional adesea descurajant.
Astăzi, rezultatele perseverenței românilor privind apartenența la comunitatea occidentală de valori sunt mai importante ca oricând. Sunt și motivul pentru care am onoarea să salut independența Statelor Unite în calitate de Președinte al unei țări care în 2027 va celebra 30 de ani de când este Partener Strategic al Statelor Unite, 20 de ani de când aparține Uniunii Europene și 23 de ani de când este membră NATO.
Pe acești trei piloni se fundamentează identitatea occidentală a României de azi, un partener dedicat, onest și responsabil, care contribuie la asigurarea securității și prosperității noastre comune.
Nu trebuie să uităm că, în vecinătatea noastră, agresiunea Rusiei contra Ucrainei continuă, iar România și cetățenii ei sunt afectați direct de consecințele escaladării nesăbuite în care s-a angajat Kremlinul. Flancul Estic al NATO și regiunea Mării Negre se află în prima linie a amenințărilor ruse.
Doresc să exprim și cu această ocazie profunda recunoștință a României și a fiecărui cetățean al său pentru eforturile Statelor Unite și ale Aliaților noștri de a consolida măsurile de apărare și descurajare în țara noastră.
Dar, în timp ce suntem recunoscători tuturor Aliaților noștri, vă asigur că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru propria apărare și contribuie la securitatea partenerilor săi.
Peste câteva zile, la Summitul NATO de la Ankara, voi prezenta Președintelui Trump și aliaților noștri eforturile pe care România le face pentru creșterea capabilităților forțelor sale armate. Astfel, participăm cu determinare la efortul comun european de consolidare a securității euroatlantice.
Domnule Ambasador, în plan bilateral, lucrăm intens pentru un obiectiv comun, acela de a ridica Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite la un nivel superior de ambiție și de a fructifica pe deplin întregul potențial de care dispunem, în calitate de cel mai apropiat și dedicat aliat al SUA din această regiune.
Sunt încrezător că vom înregistra progrese semnificative prin valorificarea oportunităților strategice, în beneficiul cetățenilor noștri, în domenii precum apărarea, comerțul, securitatea energetică, tehnologiile avansate, securitatea cibernetică, conectivitatea strategică și dezvoltarea de lanțuri de aprovizionare sigure.
Aderarea țării noastre la OCDE este o prioritate strategică, nu doar prin prima intereselor economice naționale, ci și prin cea a apartenenței la un set de valori comune, iar sprijinul Statelor Unite este esențial în acest demers.
Și pentru că am amintit de valori pe care le împărtășim, revin la ideea cu care am început - forța durabilă a idealurilor proclamate prin Declarația de Independență. Această forță trebuie să continue să ne inspire și astăzi, când suntem confruntați cu provocări complexe și crize suprapuse la nivel global. Arma noastră comună cea mai eficientă este unitatea, iar forța unității vine tocmai din valorile noastre comune. De aceea, România va rămâne de neclintit alături de Statele Unite în apărarea libertății și democrației.
La mulți ani Statelor Unite ale Americii! La mulți ani prieteniei româno-americane! Happy Independence Day", a tranismit Nicușor Dan, președintele României.
Discursul lui Ilie Bolojan
„Domnule Președinte al României, Nicușor Dan, domnule Ambasador al Statelor Unite ale Americii, doamnelor și domnilor, stimați invitați. Sunt onorat să particip la această sărbătoare a Statelor Unite și a prietenilor mulți care în fiecare an sunteți aici în număr mare, și a celor care n-au putut ajunge aici.
Sunt aici să spun cu respect că această mare națiune, de 250 de ani, are o influență covârșitoare asupra lumii prin puterea economiei, prin capacitatea de a inova, prin forța armatelor sale – să ne gândim doar la salvarea Europei, la căderea comunismului. Și deci, se cuvine să mulțumim Statelor Unite pentru acești 250 de ani și asupra impactului global masiv pe care l-a avut, inclusiv asupra României.
Sunt aici, de asemenea, să spun că, în afară de aceste lucruri, cele mai importante aspecte care ne-au motivat sunt valorile pe care le vedem atunci când steagul Americii este la orizont: libertățile individuale, democrația, egalitatea de șanse sunt niște valori extraordinare care ne-au motivat și pe noi și ne motivează în continuare.
Sunt aici să aduc niște mulțumiri. În primul rând, se cuvine să mulțumim Statelor Unite și militarilor acesteia pentru că, fiind prezenți în România, fiind coloana vertebrală a NATO, în situația dificilă din regiune, alături de militarii noștri, alături de militarii celorlalte țări din NATO, contribuie semnificativ la securitatea României și la siguranța cetățenilor noștri. Mulțumim militarilor americani încă o dată care sunt aici.
Se cuvine să mulțumesc apoi companiilor americane care au investit în România, care înseamnă locuri de muncă, înseamnă transfer de tehnologie, înseamnă oportunități, dar și pentru ceea ce fac aceste companii promovând țara noastră în Statele Unite ale Americii, individual sau prin Camera de Comerț Româno-Americană.
Sunt aici să mulțumesc comunităților românești din Statele Unite, studenților noștri, tuturor celor care trăiesc în America. Să mulțumesc prietenilor Americii din România, comunității americane de aici, pentru că sunt o punte între relațiile dintre țările noastre și sunt o bază a dezvoltării acestora.
Sunt aici să-l felicit și pe domnul Ambasador pentru că, în cele puțin peste 100 de zile, a început în forță și sunt convins că va contribui semnificativ în anii următori la întărirea parteneriatului dintre România și Statele Unite, la dezvoltarea relațiilor de afaceri, la promovarea investițiilor în domeniul energiei, al infrastructurii și așa mai departe. Mult succes, domnule Ambasador, în această onorantă misiune!
Dar se cuvine să-i mulțumesc și atașatului comercial, însărcinatului cu afaceri, care astăzi își încheie misiunea după aproape patru ani de zile în România, domnului Dickerson, pentru tot ce a făcut în acești ani, pentru prietenii pe care și i-a făcut aici, și sunt convins că nu va uita de România nici în anii următori. Închei urând: La mulți ani Statelor Unite, la mulți ani România, la mulți ani prieteniei dintre țările noastre”, a afirmat Ilie Bolojan, premierul interimar al României.
CITEȘTE ȘI: Ce sărbătoresc americanii pe 4 iulie, de Ziua Independenței

