Urmărește emisiunea live


Rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare sâmbătă

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Această rugăciune era rostită de Arsenie Boca în fiecare sâmbătă. 

Rugăciunea pe care Arsenie Boca o rostea în fiecare sâmbătă

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, în toată ziua, să am grijă să mă lepăd de mine însumi, ca nu cumva, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii noastre. Uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem fără cercetare, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi desădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei ce Te ține, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi minte noastră rămân neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvîrşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Tine prin păcatele noastre. Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi şi să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie!”.

Vezi și: Rugăciune pentru încetarea pandemiei: Doamne, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, iar pe cei sănătoși îi ocrotește

Rugăciunea vindecătoare către Maica Domnului

"Preasfântă, Tămăduitoare si Preacurată Născătoare de Dumnezeu ,
Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi
vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă,
de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi.

Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine,
iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc.
Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău,
pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt,
pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite.

‘Primeşte, Preabinecuvântată şi Preaputernică Stăpână,
de Dumnezeu Născătoare Fecioară, aceste rugăciuni,
pe care le aducem ţie acum cu lacrimi noi, nevrednicii robii tăi suferinzi,
ce înălţăm cu umilinţă cântare înaintea icoanei tale
celei de tămăduiri purtătoare ca uneia ce eşti aici de faţă
şi iei aminte la ruga noastră: că cererile le împlineşti,
necazurile le uşurezi, celor bolnavi sănătate le dăruieşti,
pe slăbănogi şi neputincioşi îi tămăduieşti,
din îndrăciţi dracii izgoneşti,
pe cei năpăstuiţi din necazuri îi izbăveşti,
pe leproşi îi curăţeşti şi pe prunci îi miluieşti;

încă, Doamnă Stăpână, din legături şi din temniţe slobozeşti
şi patimile cele de multe feluri le vindeci,
că toate sunt cu putinţă mijlocirii tale pe lângă Fiul Tău,
Hristos Dumnezeul nostru.

O, Maică Prealăudată, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu!
Nu înceta rugându-te pentru noi nevrednicii robii tăi,
care te slăvim şi te cinstim şi ne închinăm cu umilinţă preacuratului tău chip,
având nădejde neclintită şi credinţă neîndoită în tine,
Pururea Fecioară, Preaslăvită şi Neprihănită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel