Mircea Badea, decizie surprinzătoare. Replica lui Mugur Ciuvică

Mircea Badea a luat o decizie neașteptată.

Deși multă vreme a spus că nu vrea să își facă cont personal de Facebook - el având doar pagină de Like-uri - acum realizatorul TV s-a răzgândit.

"Vreau să-mi fac, să fiu şi eu adecvat şi actual. Nici domnul Ciuvică n-are şi sper să-şi facă", a spus Mircea Badea.

El i-a propus cu această ocazie lui Mugur Ciuvică să-şi facă împreuna cont de Facebook, fiecare, separat sau chiar unul comun. Replica lui Mugur Ciuvică a surprins pe toată lumea, însă.

"Mai am vreo 3-4, dar nu sunt ale mele. Le-a făcut cineva. Am încercat la cei de la Facebook, dar parcă sunt urmaşii lui Ceauşescu. Le-am trimis cu poză din buletin că nu sunt eu ăla şi să şteargă conturile false. Au zis că nu se poate, că trebuie să aştept două luni. Adică birocraţia e clară. Dar, dacă ziceţi dumneavoastră facem, dar ziceți că așa intrăm în rândul lumii", a fost replica lui Mugur Ciuvică.

Mircea Badea s-a declarat extrem de amuzat de faptul că Mugur Ciuvică a spus că are 4 conturi, dar nu sunt ale lui.

"Aşa, avem şi noi 3-4 case, dar nu sunt ale noastre, sunt ale lui Băsescu. E adevărat, luate de la noi...", a mai zis realizatorul emisiunii "În gura presei".

VEZI ȘI: Emil Boc acuză Consiliul Județean. "Am fost tras pe sfoară, păcălit, manipulat"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel