Ministerul Sănătății a anunțat joi că, în urma discuțiilor tehnice pe marginea proiectului noii legi a salarizării bugetare, a transmis un prim set de observații și propuneri. Acestea vizează corectarea dezechilibrelor existente și creșterea atractivității sistemului public de sănătate.
Instituția arată că personalul din sănătate este plasat în forma actuală a proiectului sub alte categorii profesionale din sectorul public, deși activitatea sa implică un nivel ridicat de responsabilitate.
„Se propune creşterea coeficienţilor de salarizare şi reaşezarea grilelor salariale pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar-sanitar, astfel încât salariile să reflecte în mod real responsabilitatea, competenţele şi contribuţia esenţială a celor care asigură funcţionarea sistemului de sănătate. Punctual, s-a solicitat creşterea coeficienţilor pentru mai multe categorii profesionale. Măsurile urmăresc reducerea discrepanţelor salariale şi stimularea formării profesionale continue, într-un sistem care se confruntă de ani de zile cu deficit de personal şi migraţia specialiştilor”, afirmă ministerul.
CITEȘTE ȘI: Legea salarizării, explicată de Nicușor Dan: Scopul nu este majorarea salariilor tuturor bugetarilor
Plată mai mare pentru gărzi și muncă în zilele libere
Una dintre cele mai importante propuneri ale Ministerului Sănătății vizează modul de plată pentru gărzi și pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare.
Ministerul consideră că majorarea de 10% a tarifului orar, prevăzută în proiectul aflat în consultare, nu reflectă responsabilitatea și efortul personalului medical implicat în asigurarea continuității serviciilor.
Propuneri pentru creșterea remunerației în sistemul medical
Printre principalele măsuri propuse se află majorarea cu 100% a tarifului orar pentru gărzile și activitatea desfășurată în zilele de weekend și sărbători legale. De asemenea, ministerul propune diferențierea plății în funcție de tipul gărzii, prin reglementarea separată a gărzilor de urgență, a celor de monitorizare și a gărzilor la domiciliu.
Ministerul susține că o remunerare corectă pentru munca în condiții speciale reprezintă atât o formă de echitate, cât și o măsură necesară pentru menținerea calității serviciilor medicale.
O altă direcție de reformă vizează sistemul de sporuri. Ministerul propune clarificarea și reașezarea acestuia, astfel încât aplicarea să fie unitară pentru toate categoriile de personal din sănătate.
„În forma actuală, textul proiectului utilizează criterii diferite de acordare a sporurilor, făcând referire atât la anumite locuri de muncă, cât şi la anumite specialităţi profesionale, ceea ce poate genera interpretări neunitare şi dificultăţi în aplicare. Totodată, lista categoriilor şi a activităţilor care justifică acordarea sporurilor este încă în curs de definire, fiind necesară completarea şi clarificarea acesteia pentru a reflecta cât mai fidel realităţile din sistemul de sănătate”, arată sursa.
Model nou de plată pentru medici bazat pe performanță
Ministerul introduce și o propunere nouă privind salarizarea medicilor. Este vorba despre o componentă variabilă, bazată pe performanță măsurabilă. Modelul prevede păstrarea salariului de bază ca element fix și adăugarea unei componente variabile care nu poate depăși 100% din salariul de bază. Implementarea ar urma să fie testată printr-un program pilot național pe o perioadă de 24 de luni.
Sunt prevăzute și garanții privind respectarea independenței profesionale și evitarea practicilor care ar putea afecta calitatea actului medical.
„UAT- urile care au în reţeaua lor spitale vor putea contribui financiar la implementarea acestui program”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

