Ministerul Sănătății caută soluții pentru introducerea antiviralelor în farmacii, dar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, trage un semnal de alarmă: aceste medicamente pot deveni toxice pentru persoanele aflate la vârsta fertilă.
„Încercăm să facem multe lucruri”, spune ministurl Sănătății, Alexandru Rafila, întrebat, de jurnaliști, la Parlament ce a făcut pentru introducerea antiviralelor în farmacii.
Ministrul a spus că sunt trei categorii de medicamente antivirale și fiecare trebuie recomandat așa cum trebuie.
„Este vorba despre medicamentele inovative furnizate de companiile americane MSD și Pfizer care sunt foarte avansate cu procedurile de autorizare la nivelul Agenției Europene. Ne-am întâlnit cu reprezentanții ambelor companii și am stabilit încheierea unor protocoale care să asigure încă din primele momente disponibilitatea acestor medicamente, produsele pentru România, și am stabilit modul în care se vor achiziționa. Sunt medicamente care se dau nu tuturor celor care se infectează, ci pacienților care au anumiți factori de risc la care complicarea infecției este posibilă.
În afară de aceste medicamente, mai sunt anticorpii monoclonali, foarte eficienți față de varianta Delta, dar mai puțin eficienți față de varianta Omicron. Așteptăm să vedem care sunt produsele care se califică pentru această nouă variantă. Cea de-a treia categorie de antivirale, așa-zis tradiționale, Arbidol și Favipiravir, căutăm o soluție pentru cel de-al doilea, dar avem o problemă legată de opiniile comisiei de specialitate de boli infecțioase ale Ministerului Sănătății, pentru că o procedură de emitere a unei autorizații pentru nevoi speciale trebuie să aibă în spate o documentare științifică a efectului favorabil a acestor medicamente”, spune Rafila.
Ministrul afirmă că pentru Favipiravir există un studiu care demonstrează reducerea duratei bolii, dar nu cu influență asupra mortalității asupra cazurilor grave, iar pentru Arbidol nu există niciun fel de dovadă științifică a efectului acestora.
„Noi trebuie să înțelegem că lucrăm și trăim în UE, iar modul de autorizare și utilizare a medicamentelor în UE este strict reglementat. Cred că putem face pași înainte ca să existe în farmaciile cu circuit deschis Favipiravir, este ceea ce ne dorim, am luat legătura și cu producătorul de la Terapia Cluj să încercăm să găsim o soluție, încât el să fie disponibil și în România. Dar repet ce am spus în repetate rânduri, aceste medicamente sunt toxice, nu sunt medicamente care nu au toxicitate, pentru Favipiravir trebuie foarte multă reținere din partea femeilor aflate la vârstă fertilă, apropo de discuțiile fanteziste legate de vaccin, de data asta este o indicație clară atât pentru femeile aflate la o vârstă fertilă, cât și pentru bărbați, sunt medicamente care pot avea anumite efecte teratogene”, a mai spus Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu