Ce proiecte vor fi fazate din exercițiul care se încheie la sfârșitul anului 2023?
Am încercat să aflăm răspunsul de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Autoritățile de Management ale programelor operaționale analizează portofoliul de proiecte și identifică proiectele care vor fi incluse în Lista proiectelor etapizate, care nu vor putea fi finalizate fizic sau implementate integral până la data de 31 decembrie 2023.
În acest moment, listele proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional și Programul Operațional Competitivitate ce vor fi etapizate sunt în curs de elaborare, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene într-un răspuns la o solicitare DC News.
„Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020, Autoritățile de Management ale programelor operaționale analizează portofoliul de proiecte și identifică proiectele care vor fi incluse în Lista proiectelor etapizate, care nu vor putea fi finalizate fizic sau implementate integral până la data de 31 decembrie 2023.
În acest moment, listele proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional și Programul Operațional Competitivitate ce vor fi etapizate sunt în curs de elaborare.
În ceea ce privește proiectele finanțate prin Programul Operațional Capital Uman și prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, acestea nu îndeplinesc condițiile aplicabile operațiunilor care fac obiectul unei implementări etapizate prevăzute la art. 118 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 și vor fi implementate până la data prevăzută în contactul de finanțare, dar nu mai târziu de 31.12.2023:
(1) Autoritatea de management poate proceda la selectarea unei operațiuni care constituie a doua etapă a unei operațiuni selectate pentru sprijin și începute în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, cu condiția să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
(a) operațiunea selectată pentru sprijin în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 are două etape identificabile din punct de vedere financiar cu piste de audit separate;
(b) costul total al operațiunii menționate la litera (a) depășește 5.000.000EUR;
(c) cheltuielile incluse într-o cerere de plată aferentă primei etape nu sunt incluse în nicio cerere de plată aferentă celei de a doua etape;
(d) a doua etapă a operațiunii respectă legislația aplicabilă și este eligibilă pentru a beneficia de sprijin din FEDR, FSE+, Fondul de coeziune sau FEAMPA în temeiul dispozițiilor prezentului regulament sau ale regulamentelor specifice fiecărui fond;
(e) în raportul final de implementare sau, în contextul Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură, în ultimul raport anual de implementare prezentat în conformitate cu articolul 141 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, statul membru se angajează să finalizeze a doua etapă, cea finală, în cursul perioadei de programare și să se asigure că aceasta devine operațională.
În ceea ce privește Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, din totalul de 1.987 de proiecte finanțate, cu o valoare totală de 20,62 mld euro fonduri UE, se estimează că vor fi etapizate 191 de proiecte, reprezentând aproximativ 7,17 mld euro fonduri UE.
Situația proiectelor, la nivel de sector și axe prioritare (AP) de finanțare POIM, ce sunt estimate a fi etapizate se prezintă astfel:
Sectorul de transport: AP1 „Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a metroului” și AP2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multinodal, de calitate, durabil și eficient”:
Din totalul de 268 de proiecte contractate, cu o valoare de aprox. 9,43 mld euro fonduri UE se estimează că vor fi etapizate 28 proiecte, cu o valoare a contribuției UE aferentă etapizării de aprox. 2,15 mld euro.
Sectorul de mediu: AP3 „Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, AP4 „Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric” și AP5 „Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră”:
Din totalul de 327 de proiecte contractate, cu o valoare de aprox. 8,76 mld euro fonduri UE se estimează că vor fi etapizate 107 proiecte, cu o valoare a contribuției UE aferentă etapizării de aprox. 4,66 mld euro.
Sectorul de energie: AP6 „Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon”, AP7 „Creșterea eficienței energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în orașele selectate”, AP8 „Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale” și AP10 „Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie” – OS 10.2:
Din totalul de 149 de proiecte contractate, cu o valoare de aprox. 1,06 mld euro fonduri UE se estimează că vor fi etapizate 29 proiecte, cu o valoare a contribuției UE aferentă etapizării de aprox. 311,29 mil euro.
Sectorul de sănătate: AP10 „Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie” – OS 10.1:
Din totalul de 995 de proiecte contractate, cu o valoare de aprox. 880,44 mil euro fonduri UE se estimează că vor fi etapizate 27 proiecte, cu o valoare a contribuției UE aferentă etapizării de aprox. 45,21 mil euro.
Menționăm faptul că, la acest moment, nu se estimează că se vor faza proiecte finanțate în cadrul AP9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2” și AP11 „Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile””, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene într-un răspuns pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News