Medici trimişi în judecată. Acuzaţii grave

17 medici şi asistente au fost trimişi în judecată de Tribunalul Vaslui. Cadrele medicale sunt acuzate că ar fi facilitat obţinerea fişelor medicale pentru persoane care sufereau de deficienţe grave şi care voiau să obţină permisul de conducere.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au dispus, trimiterea în judecată a unui lot de 17 medici şi asistente din judeţele Vaslui şi Bacău. Ei sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual şi instigare la fals. Inculpaţii ar fi facilitat obţinerea fişelor medicale necesare în vederea obţinerii permiselor de conducere unor persoane care sufereau de afecţiuni grave, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Tribunalului Vaslui relatează Agerpres.

În acelaşi dosar este vizată şi proprietara unei clinici private din Bacău, care a deschis în urmă cu câţiva ani un punct de lucru la Vaslui, toate infracţiunile derulându-se, potrivit procurorilor, prin intermediul unor medici şi asistente care lucrează la respectivul centru medical.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce fostul preşedintele al Colegiului Medicilor Vaslui, dr. Mioara Daşcău, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Ea a acuzat că medicii de la respectiva clinică le eliberează fişe medicale unor pacienţi care suferă de afecţiuni grave, fără ca măcar să-i consulte pe aceştia. Mioara Daşcău a indicat atunci faptul că printre cei care au reuşit să obţină fişele medicale necesare pentru a se înscrie la şcoala de şoferi se numără inclusiv persoane diagnosticate cu epilepsie.

Patroana clinicii medicale este trimisă în judecată într-un alt dosar, aflat pe rolul instanţei vasluiene, în care este acuzată că ar fi încercat să cumpere influenţa conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, în vederea obţinerea unor avize de funcţionare pentru centrul medical. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel