Măştile sanitare aruncate, bune pentru asfaltarea şoselelor. Doi kilometri pe zi, ţintă

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Asfalt şi alte materiale de construcţie din măşti sanitare. Asta propune un studiu al Universităţii Tehnologice din Melbourne, Australia, pentru limitarea cantităţii de deşeuri din oceane.

Astfel, până la trei milioane de măști ar putea fi utilizate prin încorporarea lor  în materialele de construcție necesare pentru asfaltarea unui kilometru de drum cu două benzi de circulație.

Se estimează că 6,8 miliarde de măști de unică  folosință sunt folosite în întreaga lume în fiecare zi în timpul  pandemiei. Cercetarea este prima de acest gen, care a cercetat potențialul de utilizare a măștilor chirurgicale de unică folosință în construcții civile.

Autorul cercetării, Mohammad Saberian, spune că acest studiu inițial a analizat cât de fezabilă este reciclarea măștilor de unică folosință în
construcția de drumuri și că acest lucru oferă beneficii reale.

Din punct de vedere tehnic, drumurile sunt formate din mai multe straturi,  iar măștile sanitare, mărunțite, ar putea fi utilizate într-unul dintre  ele. S-a constatat că un amestec de 1% măști sanitare și 99%  moloz de construcție prelucrat ar fi un amestec optim, care asigură un  strat durabil pentru drumuri, îndeplinind toate cerințele din punct de vedere tehnic.

Analiza arată că măștile faciale ajută la adăugarea  rigidității și rezistenței produsului final, conceput pentru a fi  utilizat pentru straturile de bază ale drumurilor și trotuarelor, scrie Digi24.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel