Marian Munteanu își face partid

Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii, a declarat, în direct la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, că în cadrul organizației sale, Alianța Noastră, se va forma un partid politic, susținând că țintește spre șefia Guvernului.

"Mi-am respectat promisiunile, mă ocup în continuare, intens, de organizarea și dezvoltarea Alianței Noastre. Procedurile sunt destul de greoaie din punct de vedere al anumitor formalități, dar respectăm legea. În interiorul Alianței Noastre s-a făcut un nucleu pentru apariție unei aripi politice care să ofere soluții electoratului", a spus Munteanu.

Acesta a vorbit și despre amenințările Rusiei la adresa României, după inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu.

"Marii jucători internaționali trebuie să se plaseze pe diferite poziții, atât din punct de vedere al vizibilităților internaționale, cât și al prestigiului intern. Această chestiune ține de raporturile și colaborarea dintre NATO și Rusia. România, fiind membră NATO, se poziționează în conformitate cu statutul său. Nu cred că trebuie să ne temem decât de incapacitatea administrativă a statului nostru de a face față cu succes provocărilor. Noi suntem o țară de mici dimensiuni, care trebuie să respecte anumite raporturi internaționale, dar să fie și capabilă să își prezinte punctele de vedere cu demnitate, iar așa vom fi mai mult respectați", a explicat liderul studenților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel