Legea salarizării. Turcan, atac la PSD: O făcătură

PNL va solicita retrimiterea la comisia de specialitate a legii salarizării, a anunţat luni preşedintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan, acuzând că dezbaterile din Senat au fost o "făcătură". 

"Această lege trebuie retrimisă la comisie, pentru că această făcătură de dezbatere existentă în comisiile de specialitate practic nu a arătat decât dorinţa de a mima atenţia acordată Opoziţiei sau unor argumente oferite de beneficiarii legii salarizării unitare.

Aşa cum legea graţierii a fost retrimisă în comisie, a stat foarte mult timp în dezbatere publică, cred că şi legea salarizării unitare ar trebui să stea mult mai mult în dezbatere la Senat şi apoi să intre în dezbatere finală la Camera Deputaţilor. Astăzi, colegii din Senat vor cere retrimiterea la comisie, astfel încât această lege să fie dezbătută mult mai temeinic, să vedem dacă se mai pot face corecturi, dacă există deschidere din partea PSD", a spus Turcan, la Palatul Parlamentului, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL. 

Potrivit Ralucăi Turcan, PNL consideră că nu poate fi susţinută varianta legii salarizării unitare propusă de PSD. 

"PNL atrage atenţia celor din PSD (...) să rescrie această lege şi să o dezbată mult mai temeinic în comisiile de specialitate. (...) Nu cred că există posibilitatea ca PNL să voteze pentru o astfel de lege", a afirmat Turcan. 

Liderul PNL a susţinut că legea taie salarii şi încalcă principiile echităţii şi performanţei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel