Lege controversată într-un stat american. Avortul, interzis din momentul în care se aud bătăile inimii copilului!

O lege extrem de controversată a fost propusă în statul american Georgia. Conform proiectului semnat de guvernatorul republican Brian Kemp, avortul ar urma să fie interzis din momentul în care medicii pot auzi bătăile inimii fătului. Cei care fac avorturi după acest moment riscă pedepse cu închisoarea. 

Zeci de actori, printre care Ben Stiller, Alec Baldwin şi Alyssa Milano, au anunţat într-un e-mail că nu vor mai putea să muncească "cu conştiinţa împăcată" în Georgia, o destinaţie populară pentru filmări, în cazul în care legea este promulgată.

"Noi îi apărăm pe cei nevinovaţi, vulnerabili, pe cei care nu pot vorbi pentru ei înşişi", a spus, însă, guvernatorul Kemp, care a adăugat că legea, dacă va intra în vigoare, va conţine excepţii pentru cazuri de viol, incest sau de pericol la adresa vietii mamei.

Textul legii, unul dintre cele mai severe şi restrictive din Statele Unite ale Americii, ar urma să intre în vigoare din 2020 şi se inscrie într-o ofensivă pe toate fronturile ale opozanţilor avortului, vizând să testeze limitele hotărârii emblematice a Curţii Supreme a Statelor Unite "Roe versus Wade" care a recunoscut, în 1973, dreptul femeilor de a avorta atât timp cât fetusul nu este viabil. 

Posibil blocaj în tribunal 

Astfel de legi au fost propuse şi în alte state, însă tribunalul a avut ultimul cuvânt, blocându-le. Puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice ACLU a anunţat că va sesiza rapid justiţia. În cazul în care judecătorii federali blochează textul, Georgia urmează să facă apel, în speranţa de a ajunge până la Curtea Supremă şi de a o convinge să revină asupra hotărârii sale din 1973.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel