Steluța Cătăniciu a lansat critici dure la adresa lui Augustin Lazăr, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.
Deputatul ALDE a declarat că este convinsină că "a făcut poliţie politică" și că "avea relaţii cu securitatea".
"Noi vorbim de demisii de onoare şi cine ar trebui să îi ceară demisia domnului Augustin Lazăr, atâta timp cât împotriva dânsului ministrul Justiţiei a declanşat procedura revocării. Dânsul, cu un astfel de tupeu al unui torţionar, al unui om care - îmi asum ce spun - sunt convinsă că a făcut poliţie politică pentru că acolo dânsul nu a fost un simplu preşedinte al unei comisii de eliberări condiţionate. Dânsul a urmărit "elementele duşmănoase" care erau băgate în penitenciarul Aiud, în urma unor sentinţe, pentru că au avut astfel de atitudini împotriva lui Nicoale Ceauşescu şi împotriva altora din jurul lui. În mod cert, domnul Augustin Lazăr avea relaţii cu securitatea. Sunt convinsă că dădea informaţii cu privire la acei deţinuţi, despre ce făceau în penitenciar. Pentru că nu ne imaginăm că securitatea îi băga pe aceşti oameni şi îi condamna la ani grei de inchiisoare şi acolo uită toată lumea de ei, şi nu mai urmărea nimeni ce făceau', a spus Steluța Cătăniciu.
Vezi și: PSD îi cere demisia lui Lazăr, după dezvăluirile de la Antena 3: O încălcare gravă
"Eu mă întreb dacă aceste informaţii au ajuns la Klaus Iohannis, dacă cei care aveau obligaţia să îi ducă la cunoştinţă preşedintelui trecutul său. Dacă au făcut-o, se pare că au primat serviciile pe care Augustin Lazăr i le-a făcut preşedintelui. Probabil, din acest motiv au fost date la o parte aceste mizerii din trecutul procurorului general şi a avut puterea să îl numească pe această funcţie, ştiind cum i s-a făcut loc. Nu trebuie să uităm că i s-a făcut loc, fiind îndepărtat mişeleşte Tiberiu Nițu. Și l-a ţinut în continuare, refuzând să semneze acea cerere de revocare", a mai spus deputatul ALDE.
Vezi și: 15 ani NATO. Chirieac, mesaj pentru Iohannis: Asta îi reproșez președintelui!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu