Klaus Iohannis susține că a obținut un rezultat foarte bun și a transmis un mesaj tuturor românilor care doresc independența justiției și garantarea statului de drept.
"Avem astăzi un rezultat foarte bun, care arată că se produce schimbarea. Vreau să mulțumesc tuturor românilor care și-au folosit votul. Vreau să mulțumesc în mod special celor care au votat România lucrului bine făcut, care m-au votat pe mine astăzi.
Acum este clar că au rămas în competiție doi candidați: eu și Victor Ponta. Este evident că românii au de ales între două variante: de o parte România lucrului bine făcut, o Românie normală, pe de altă parte România lucrului prost făcut, o România a scandalului și a minciunii.
De acum, competiția este numai între noi doi, între mine și Victor Ponta.
Eu sunt singurul candidat rămas în competiție care este dispus să garanteze independența Kustiției și statul de drept.
Îi chem alături de mine pe toți românii care vor ca legea să fie lege, care nu vor să dea toată puterea în mâna unui singur partid. În ciuda tuturor pomenilor electorale, în ciuda ordonanțelor făcute pentru a crea un avantaj candidatului Guvernului, iată că rezultatele arată foarte, foarte clar că românii au votat corect", a declarat Klaus Iohannis.
"Este regretabil să observăm că din cauza proastei organizări a alegerilor în țară și în străinătate au rămas mulți români care nu au putut să-și exercute dreptul la vot. Au rămas foarte mulți oameni în Diaspora, în fața secțiilor de votare, fie din cauza timpului, fie din cauza faptului că nu au existat formulare suficiente. Au rămas în țară foarte mulți studenți din motive de proastă organizare. Îi încurajez pe toți ca și în turul doi să meargă la vot", a mai declarat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu