iUmor. Bendeac, sărbătorit la Antena 1: Asta e cea mai importantă poză

Audițiile pentru cel mai îndrăgit show de divertisment continuă zilele acestea, iar dacă în prima zi au aniversat-o pe Delia, astăzi, jurații au avut din nou motiv de bucurie: Mihai Bendeac și-a sărbătorit ziua de naștere alături de colegii săi! Cei trei jurați revin la pupitrul "iUmor" în fiecare duminică, începând cu data de 25 februarie, de la ora 21.00, la Antena 1.

Nu doar Delia, Cheloo și întreaga echipă de producție a emisiunii ”iUmor” l-au felicitat astăzi pe Mihai Bendeac, ci și mama sa, care a venit în vizită și a adus cu ea câteva cadouri speciale. Actorul a primit un tort de ciocolată, dar și un album cu fotografii de familie și amintiri din copilăria și adolescența lui Bendeac. Astfel, artistul a depănat amintiri și le-a arătat colegilor săi carnetul de note din liceu și fotografii de la primele sale apariții pe scenă. ”Asta este cea mai importantă poză, prima în ipostază de actor”, a concluzionat Bendeac, însă nu a ezitat apoi să se amuze de felul în care arăta atunci.

Distracția începe pe 25 februarie

Delia, Mihai Bendec și Cheloo vor reveni la pupitrul de jurați "iUmor" în fiecare duminică, începând cu data de 25 februarie, de la ora 21.00, la Antena 1. Cei care consideră că au umor și că pot face o țară întreagă să râdă se pot înscrie în continuare, pe toată durata audițiilor "iUmor" pe casting.a1.ro/iumor/. 

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. 

[citeste si]

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel