Iranul condamnă acuzațiile neîntemeiate în cazul petrolierului Mercer Street

Pexels
Pexels

Iranul condamnă acuzațiile conform cărora Teheranul că se face responsabil de atacul asupra unui petrolierului Mercer Street de pe 29 iulie. 

 Iranul a condamnat ferm sâmbătă declaraţia "fără temei" a miniştrilor de externe din G7, care au acuzat Teheranul că se face responsabil de atacul asupra unui petrolierului Mercer Street de pe 29 iulie din largul coastei statului Oman, în care au murit un cetăţean britanic şi unul român, transmit Reuters şi AFP.

"Condamnăm cu fermitate acuzaţiile fără fundament ale miniştrilor de externe ai G7 şi înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe în care aceştia aduc acuzaţii nefondate Republicii Islamice Iran", a indicat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe Said Khatibzadeh.

Incident înainte de inaugurarea unui nou mandat de președinte


Potrivit acestuia, este "demn de menţionat" că "incidentul a fost pregătit să survină cu câteva zile înainte de inaugurarea noului preşedinte iranian".

"Dacă ar fi să ne confruntăm duşmanii, am declara deschis acest lucru, aşa că recentele poveşti ale inamicilor constituie o operaţiune psihologică", a afirmat la rândul său un purtător de cuvânt al forţelor armate iraniene, Abolfazl Shekarchi, citat de media de stat.

Miniştrii de externe din statele G7 afirmă, într-o declaraţie comună difuzată vineri, că Iranul ameninţă pacea şi securitatea internaţională şi că toate dovezile disponibile arată că Republica Islamică a fost în spatele atacului asupra petrolierului Mercer Street. 

Acțiune la NATO

Misiunile permanente ale României, respectiv UK la NATO, împreună cu misiunea permanentă a Statelor Unite ale Americii, au realizat, miercuri, un demers comun la nivelul Alianţei, în acest caz.

Astfel, celelalte state aliate au fost informate în mod formal despre atacul asupra vasului 'Mercer Street', în urma căruia au fost ucişi un cetăţean român şi un cetăţean britanic, precum şi despre evoluţiile relevante în legătură cu acest incident.

Totodată, cele trei state şi-au exprimat îngrijorarea că astfel de atacuri 'reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale, libertatea de navigaţie fiind garantată de dreptul internaţional', arată un comunicat MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel