Iohannis: România are aceeași poziție cu mine. Declarații după summit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Preşedinţia şi Guvernul, cele două instituții care răspund de politica externă, au aceeaşi poziţie asupra relațiilor europene. Preşedintele a fost întrebat, la întâlnirea pe care a avut-o duminică după-amiază, la Roma,cu studenţi şi cadre didactice de naţionalitate română din Italia, despre faptul că unii lideri şi unele publicaţii din România îl contrazic cu privire la conţinutul declaraţiei pe care a exprimat-o la finalul summit-ului de la Roma.

La finalul discuțiilor, președintele Iohannis a afirmat că în urma negocierilor purtate la nivel de lideri europeni a reuşit să nu se intre în discuţii pe varianta Europei cu două viteze.

'Păi, dacă ar fi de aceeaşi părere cu mine nu ar face notă discordantă şi nu le-ar da nimeni atenţie. Aşa că folosesc metoda contrazicerii.  În realitate, există lideri în România care au altă opinie faţă de cea exprimată de mine, numai că ei regretă că nu pot să ajungă să-şi expună părerea lor, de exemplu, în Consiliul European. Pentru a lămuri aceste chestiuni am promis în ţară încă de acum două săptămâni că, după această întâlnire de la Roma, voi avea eu grijă să existe diferite contacte şi politice şi cu societatea civilă în România, unde se discută tocmai despre aceste lucruri. Să nu creadă cineva că în România toţi politicienii au aceeaşi părere ca mine, dar România sigur are aceeaşi părere cu mine fiindcă două entităţi care răspund de politica europeană, preşedintele şi Guvernul, avem aceeaşi opinie. Deci, între opiniile exprimate de mine şi de reprezentanţii Guvernului nu o să găsiţi diferenţe sau divergenţe. Şi ăsta este un lucru bun. Dar, pe de altă parte, există, de exemplu, politicieni chiar destul de profilaţi, din păcate, care sunt de părere că noi nu trebuie să mergem pe această idee, noi trebuie să ne separăm şi să mergem mai degrabă cu state care au altă viziune', a declarat Klaus Iohannis, referindu-se, cel mai propbabil la Victor Ponta, care a susținut că ar trebui să adoptăm poziția grupului de la Vișegrad.

Nu vreau să suprim vocile care nu sunt de acord

Şeful statului a adăugat că, totodată, sunt şi unele personalităţi care exprimă în public opinii potrivit cărora 'asta cu euro (aderarea la zona euro - n.red) nu este o treabă bună, nu trebuie făcută că ne afectează economia'. 'Şi, să mergem noi aşa, de capul nostru că e mai sănătos, globalizarea cică nu-i bună. Sunt tot felul de voci pe care, însă, în niciun caz nu vreau să le suprim. Vreau să le aduc la suprafaţă, să-şi spună părerea, să fie discutată, şi, în final, cel puţin asta e speranţa mea, să ajungem la concluzia că, aşa cum face politica europeană în ultimii mulţi ani, ne dorim o integrare mai profundă, dorim să fim parte din nucleu, dorim să fim parte a Schengen, dorim să adoptăm euro la momentul potrivit, că această atitudine este în continuare prevalentă în România şi cea mai sănătoasă pentru România. Dar dacă există lideri care au altă opinie, au toată libertatea să-şi expună această opinie', a spus Iohannis.

Dorim să ajungem în nucleul dur

”Una este să vorbeşti despre Europa multor viteze, sau două viteze, unde destul de clar Europa de Est nu ar fi fost în prima viteză, şi să treci dincolo să vorbeşti despre o cooperare consolidată, cu ritmuri diferite, care este un lucru cu totul altul decât statuarea acelei diferenţe între mai multe Europe', a evidenţiat şeful statului. De asemenea, el a argumentat că 'nimănui (dintre ţările membre n.red.) nu i se trânteşte uşa în nas' în ceea ce priveşte componentele de integrare europeană, iar concluzia reuniunii de la Roma este că 'toate variantele sunt deschise pentru toată lumea'.Noi, românii, din câte am înţeles eu, ne dorim să accelerăm, să ajungem în nucleul Europei. Nu toţi îşi doresc asta, şi nu în toate dosarele. Tocmai de aceea, definirea nu trebuie să fie cu mai multe viteze, ci să fie pe cooperare consolidată, pe interesul naţional. (...) Cooperare consolidată şi ritmuri diferite înseamnă că toate variantele sunt deschise pentru toată lumea. Cine vrea poate să fie parte, cine vrea, poate să devină parte mai târziu, nimănui nu i se trânteşte uşa în nas. Toate proiectele rămân deschise pentru toate statele membre. E o abordare fundamental diferită faţă de Europa mai multor viteze, chiar dacă lingvistic se poate exploata orice şi orice sintagmă poate fi întoarsă de atâtea ori până la televizor pare a fi contrariul la ce a vrut iniţiatorul, dar totuşi una-i una, alta-i alta', a mai explicat Iohannis, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel