Iohannis, medalii pentru mai multe unități militare și instituții

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a conferit mai multor unităţi militare, instituţii din domeniul culturii, patrimoniului arhivistic şi cultivării memoriei eroilor Medalia Comemorativă "Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului" şi Medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri".

"Prin conferirea Medaliilor 'Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului' îmi doresc să exprim recunoştinţa statului român pentru sacrificiul înfăptuit de generaţia Marii Uniri pe câmpul de luptă al Războiului de reîntregire. În acelaşi timp, Medalia aniversară 'Centenarul Marii Uniri' este expresia gratitudinii noastre pentru personalităţile fondatoare ale modernităţii României întregite. Instituţiile militare şi civile pe care le reprezentaţi, în numele cărora aţi primit medaliile Centenarului, sunt păstrătoarele memoriei eroilor şi ale faptelor de acum un secol, care luminează patrimoniul nostru naţional. (...) Instituţiile pe care le reprezentaţi sunt depozitarele mărturiilor unui trecut glorios, dar şi ale unui mesaj care nu şi-a pierdut actualitatea: noi, uniţi, suntem capabili de a ne croi o altă soartă, demnă şi binemeritată în Europa şi în lume! Înmânându-vă primele distincţii ale Centenarului, vă îndemn să le onoraţi întărind acest mesaj! Aveţi datoria să-l purtaţi pe mai departe, viu şi actual, şi să contribuiţi la împlinirea sa!", a spus şeful statului, la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Scrutinul din noiembrie 1919 

El a amintit că, în urmă cu câteva zile, s-au împlinit 100 de ani de la primele alegeri parlamentare desfăşurate în conformitate cu principiile votului universal.

"Deşi femeile erau în continuare excluse, scrutinul din noiembrie 1919 a arătat un important progres al democraţiei în România, precum şi faptul că statul român, respectând promisiunile făcute în timpul grelei campanii din 1917, s-a înscris pe un nou curs politic, de factură europeană. Astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 101 ani de la Unirea Bucovinei cu România. Pe jertfele de acum un secol s-a clădit nu doar o Românie mai mare, a tuturor românilor, ci şi o patrie care să-i unească pe toţi cei care au dorit o ţară mai bună şi mai dreaptă, fără discriminări ori privilegii. Să ne amintim spusele marelui om politic Iuliu Maniu, care, pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, vedea Marea Unire drept oportunitatea de 'a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi o deplină dreptate socială'", a afirmat Iohannis.

Centenarul României

Potrivit acestuia, Centenarul României înseamnă mai mult decât comemorarea eroilor sau aniversarea unor date istorice.

"Sacrificiile şi evenimentele pe care le cinstim şi-au avut izvorul în viziunea elitelor pentru o Românie de factură occidentală şi s-au hrănit din speranţa oamenilor într-o societate incluzivă. Acest proiect de ţară, încă de la început deopotrivă un act patriotic şi un angajament european, îşi păstrează caracterul său fondator şi rolul de a inspira generaţiile de astăzi", a adăugat Klaus Iohannis.

Directorul Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, colonelul Alin Mihai Preda, a mulţumit şefului statului pentru sprijinul acordat pe parcursul anului Centenarului Marii Uniri şi pentru medalia primită, iar preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a pledat pentru încrederea în instituţii.

"Vreau să îndemn acest popor să preţuiască şi să aibă încredere în instituţii. O civilizaţie înaltă se construieşte pe instituţii bine chibzuite şi bine implantate în solul acestei ţări. Idealul Marii Uniri a fost prin înfăptuirea ei din 1918, 1919 şi 1920 principala realizare a istoriei moderne a acestui popor. De aceea, nu putem decât să ne exprimăm preţuirea şi mulţumirea că preţuind instituţiile preţuim această ţară şi valorile ei", a spus Pop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel