Iohannis, despre găinile din curtea PNL: O amenințare cu moartea folosită de naziști

Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidențiale, spune că incidentul cu păsările aruncate în curtea sediului central al PNL reprezintă "o amenințare directă cu moartea", specifică naziștilor.

Înainte de a intra în sediul PNL, Klaus Iohannis i-a întrebat pe jurnaliști dacă au văzut filmul "Cocoșul decapitat", conform Agerpres. El a fost solicitat să explice de ce a invocat acest film.

"Nu am crezut că discut în această campanie și despre găini, dar iată că am ajuns și aici. Pot să vă spun că această campanie electorală a devenit abominabilă. D-le Ponta, ați reușit un record. Este cu distanță cea mai mizerabilă campanie din '90 încoace iar legat de acest simbol, probabil nu știți, este un simbol foarte vechi, este o amenințare directă cu moartea. Ultima dată când cineva a folosit astfel de simboluri a fost în anii '40 și a fost folosit de naziști. Dacă arunci cuiva o găină cu capul tăiat sau un cocoș cu capul tăiat peste gard sau în casă este o amenințare directă cu moartea și naziștii au avut grijă să-l și execute pe respectivul. De aceea, îmi permit să spun, nu am crezut că vom ajunge vreodată în România la acest nivel de campanie electorală, să folosească unii în campanie simboluri și amenințări cu moartea folosite ultima dată de naziști", a spus Iohannis, într-o conferință de presă.

Protest în curtea PNL-ului. Găini cu bileţele la gât împotriva lui Iohannis

Iohannis a făcut un apel la contracandidatul său, Victor Ponta, despre care a spus că este în stare să arunce România în aer pentru a-l succede pe Traian Băsescu la Cotroceni.

"D-le Ponta, poate acum, în ultimul moment, vă dați seama că este greșit să aruncați România în aer doar să ajungeți dvs președintele României", a afirmat candidatul ACL.

Marți dimineață, câteva zeci de găini care aveau la gât mesaje anti-Iohannis au fost aruncate în curtea sediului central al PNL. În acest caz au fost sesizate Poliția și ANSVSA. Ulterior, reprezentanții ANSVSA au ridicat găinile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel