INFOTRAFIC. Două drumuri naţionale, blocate din cauza vremii

trafic inchis
trafic inchis

Două drumuri naţionale sunt blocate din cauza vremii nefavorabile, anunţă centrul Infotrafic.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră sunt semnalate două drumuri naționale și două drumuri județene cu circulația rutieră restricționată, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă. Este vorba despre:

- DN1R - blocat în localitatea Sâncraiu, județul Cluj (circulația rutieră este deviată pe DJ 126, prin localitate);

- DN57B - la kilometrul 1+200 de metri, pe raza orașului Oravița (județul Caraș-Severin), din cauza ploilor abundente din ultima perioadă, zidul de sprijin al taluzului s-a prăbușit în albia unui râu, afectând și suprafața de rulare. Un sens de mers este blocat, circulându-se deviat;

- DJ 672C - blocat în zona localității Runcu, județul Gorj;

- DJ 223B – blocat la km. 49+200 de metri, între localitățile Dorobanțu și Traian, județul Tulcea.", transmite Infotrafic. 

Fără accidente rutiere grave

"Nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme semnificative privind fluența traficului pe arterele principale.

Pentru a permite executarea unor lucrări la carosabil, circulația este restricționată pe banda de urgență și pe prima bandă pe sensul către Sebeș al autostrăzii A1 Sibiu – Deva, între kilometrii 275 și 276+500 de metri, în zona localității Aciliu, județul Sibiu.

În județul Tulcea, circulația rutieră pe DN22D se desfășoară pe un fir, alternativ, la kilometrul 1+200 de metri (ieșirea din orașul Măcin către localitatea Horia), după ce un pod din acest loc s-a surpat.

De asemenea, pe DN6 Drobeta-Turnu Severin – Orșova, la kilometrul 354+150 de metri, în afara localității Gura Văii (viaductul Slătinicul Mare), județul Mehedinți, se execută lucrări de reparații la rosturile de dilatație. Astfel, circulația se desfășoară pe un singur fir, dirijat prin semaforizare ori cu piloți de circulație.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, sfătuim conducătorii auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să mărească distanţa de siguranţă între vehicule.", mai transmite sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel