Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că, deşi în prezent există un nivel de inflaţie mai ridicat, acesta se va 'domoli' în a doua parte a anului, precizând că majorările de salarii şi pensii sunt 'cu mult' peste nivelul de inflaţie.
"Cred că, dacă preşedintele doreşte să se informeze şi să aibă o discuţie cu membrii Cabinetului, cu primul-ministru, sigur că acest lucru poate fi considerat ceva foarte util. (...) Nu vreau să fac polemică cu preşedintele. De principiu, în condiţiile majorării consistente a salariilor şi pensiilor în România în anul 2017 şi 2018, puterea de cumpărare a românilor, şi acest lucru se vede în statistici, a crescut, în pofida faptului că există în momentul de faţă un nivel de inflaţie mai ridicat, dar acest nivel de inflaţie urmează să se domolească, liniştească în a doua parte a anului. Pe ansamblu va fi un nivel de inflaţie care nu are nici pe departe cum să erodeze puterea de cumpărare. Deci majorările consistente de salarii şi pensii sunt cu mult peste nivelul de inflaţie", a afirmat Tăriceanu, marţi, la Senat.
Întâlnirea de la Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, context în care a atenţionat Executivul că efectele legislaţiei salarizării bugetarilor arată că legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii şi a solicitat prudenţă în abordarea politicilor economice, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea nivelului de trai al cetăţenilor, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu