Incident în timpul protestului, la Timișoara

Sursa: opiniatimisoarei.ro
Sursa: opiniatimisoarei.ro

Incident neplăcut în timpul protestului de la Timișoara, unde 4000 de oameni se află în fața Operei.

Aproximativ 4.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei din Timişoara, iar în pauza spectacolului de operă de miercuri seară unii spectatori care au ieşit în balconul Operei au fost loviţi cu ouă de către protestatari, anunță Antena 3.

În aceste condiţii, a fost luată decizia ca la finalul spectacolului oamenii să iasă pe uşile laterale, uşa principală a Operei, în faţa căreia are loc mitingul, fiind blocată.

Aproximativ două mii de persoane s-au adunat, iniţial, în Piaţa Victoriei, fostă Piaţa Operei, din Timişoara, scandând lozinci antiguvernamentale şi purtând pancarte pe care scrie "32 de îngeri ne-au dat nouă aripi", "Hei, ce faci, Dottore?", "Nu doar demisii vrem, ci şi schimbare", "Demonstrăm, ne implicăm, perseverăm".

Pe clădirea Operei din Timişoara, la balcon, a fost aşezat un steag tricolor foarte mare, pe care scrie: "Bunicii la război, părinţii la Revoluţie, acum este rândul nostru".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel