Incendiu violent la Giurgiu. Trei femei au suferit atacuri de panică

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Trei femei au suferit atacuri de panică după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări. Autoritățile au intervenit imediat. 

Trei femei cu vârste de 35, 54, respectiv 65 de ani au suferit atacuri de panică, una dintre fiind internată în regim de urgenţă, în noaptea de miercuri spre joi, după ce casa le-a luat foc de la scântei purtate de vânt şi căzute pe materiale combustibile.

"ISU Giurgiu a fost solicitat, miercuri seara, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Palanca.Trei autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu doi ofiţeri şi 13 subofiţeri din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal s-au deplasat la faţa locului, iar la sosirea echipajelor a fost constatat faptul că arderea era generalizată la nivelul acoperişului", a declarat joi, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu. Florin Neguţ.

Locuinţa cu regim de înălţime parter, etaj şi mansardă era construită în sistem duplex cu pod comun.

Incendiul a fost localizat de pompieri, aceştia reuşind să evite propagarea focului la imobilele învecinate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel