Ilie Bolojan, mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Mesajul Preşedintelui interimar al României, Ilie Bolojan, transmis cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis sâmbătă, 10 mai 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României.

"Sărbătorim astăzi 148 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României şi 144 de ani de la încoronarea lui Carol I şi proclamarea ţării noastre ca regat, paşi esenţiali în formarea şi consolidarea statului român modern.

Le datorăm recunoştinţă şi respect celor care au pus bazele României ca stat suveran, unit şi demn. Datorită înaintaşilor noştri, poporul român şi-a câştigat dreptul de a-şi decide propriul destin.

Independenţa României şi Marea Unire rămân repere ale istoriei noastre. Valorile care le-au făcut posibile - libertatea, demnitatea, unitatea şi suveranitatea - ne ghidează şi astăzi ca naţiune. Avem datoria să le păstrăm, să le apărăm şi să le transmitem generaţiilor viitoare.

Prin solidaritate şi unitate vom reuşi să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să îşi continue parcursul european.

Avem responsabilitatea de a nu pierde din libertatea şi drepturile obţinute cu multe sacrificii în urmă cu 35 de ani, iar România are nevoie de înţelepciunea fiecăruia dintre cetăţenii săi", a transmis preşedintele interimar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel