Manifestările prilejuite de pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou vor începe joi. Vor fi aduse în țară de o delegație a Bisericii Greciei, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei, precum şi icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acestea, alături de moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Mucenic Artemie vor fi duse la Patriarhie.
Iată calendarul manifestărilor:
- Joi, ora 11.00: procesiunea Calea Sfinţilor cu moaştele Sfântului Dimitrie, pe Bulevardul Regina Maria.- Joi, ora 11.00: procesiune pornește de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Artemie. Moaştele vor fi aduse de la mănăstirea Căldăruşani, din apropierea Bucureştilor.
- Joi, ora 11.30: procesiunile se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena şi a icoanei istorice a Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Acestea vor fi aduse la ora 10.30 în țară.
Icoanele și moaștele vor fi aduse în procesiune până la podiumul special amenajat în apropierea Catedralei Patriarhale, unde vor fi întâmpinate de Patriarhul Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod. Acestea vor fi aşezate apoi spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei. Credincioşii vor putea să se închine la acestea până marţi, 29 octombrie.
- Vineri, ora 9.15: Sfânta Liturghie va fi oficiată în Catedrala Patriarhală.
- Sâmbătă, slujba va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei Patriarhale.
- Duminică, ora 9.30, Patriarhul Daniel va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul de lângă Catedrala Patriarhală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu