Iaşi: Municipalitatea va reevalua dosarele de înscriere la creşă

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că dosarele pentru înscrierea copiilor la creşe vor fi reevaluate, măsura fiind luată după ce în cursul dimineţii de joi mai multe mămici au protestat în faţa primăriei, nemulţumite fiind de numărul mic de locuri din creşe, dar şi pentru că printre criteriile de selecţie se află şi cel al proximităţii faţă de domiciliu.

Şeful municipalităţii recunoaşte că pe fondul creşterii demografice şi a întineririi populaţiei, Direcţia Creşe Iaşi, care gestionează 11 creşe, cu o capacitate de 39 de grupe - 975 de locuri pentru copii, se confruntă cu un deficit mare de locuri. 'Pentru anul 2019 - 2020 au fost primite 905 înscrieri pe 325 de locuri disponibile, această capacitate redusă datorându-se şi începerii lucrărilor de modernizare şi extindere a creşelor nr. 1 şi nr. 10, care nu au mai putut face înscrieri noi, la grupele mici.

Capacitatea limitată de cazare a generat introducerea unor noi criterii de departajare la înscrieri, criteriul proximităţii, în vigoare de altfel şi la Oradea, fiind luat în calcul ca departajare şi în anii anteriori, în cazul dosarelor care aveau un punctaj egal. În contextul creat în urma evaluării dosarelor la înscriere, când un număr semnificativ de părinţi au rămas pe lista de aşteptare, trebuie înţeles faptul că tipurile de criterii stabilite nu reprezintă o cauză a problemei deficitului de locuri. Indiferent de criteriile de departajare stabilite, numărul de dosare pe lista de aşteptare rămâne acelaşi, doar categoria celor nemulţumiţi fiind, poate, alta', menţionează primarul Chirica prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit sursei citate, aproximativ 12% din dosarele pentru înscrierea copiilor sunt depuse de părinţi cu domiciliul în zona metropolitană, localităţile Miroslava, Dancu, Aroneanu, Ciurea, Tomeşti, Valea Lupului, iar 4% sunt depuse de părinţi cu viză de reşedinţă.

'Menirea acestui criteriu al proximităţii era aceea de a proteja interesele cetăţenilor municipiului Iaşi în raport cu cele ale locuitorilor din comunele limitrofe. Ţinând cont însă de nemulţumirile exprimate de părinţii veniţi astăzi în faţa Palatului Roznovanu, am cerut reprezentanţilor Direcţiei Creşe să facă două tipuri de evaluări ale dosarelor, una în varianta iniţială şi una care include criteriul proximităţii. Compararea rezultatelor celor două evaluări, care trebuie finalizată săptămâna viitoare, va face posibilă identificarea unor cazuri speciale de părinţi care, poate, au pierdut puncte pe fondul aplicării prea rigide a criteriului proximităţii.

Astfel, în urma analizei va fi adoptată modalitatea de evaluare care satisface cele mai multe cereri şi care este cea mai echitabilă. Totodată, am cerut reprezentanţilor Direcţiei Creşe să trateze cu maximă responsabilitate contestaţiile depuse de părinţii nemulţumiţi şi să corecteze de îndată eventualele erori de evaluare', informează Chirica. Primarul a dispus efectuarea unui audit pentru a verifica modul în care s-au întocmit punctajele dosarelor de înscriere la creşe. 'Zilele trecute, am dispus şi Serviciului de Audit al Primăriei Municipiului Iaşi să facă o verificare de urgenţă a felului în care au fost calculate punctajele dosarelor de înscriere la creşe şi să semnaleze eventualele greşeli de calcul. De asemenea, am dispus şi Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi să identifice dintre familiile care au depus cereri de înscriere în creşe eventualele cazuri sociale grave şi să propună măsuri de rezolvare cât mai urgente', a precizat primarul.

Pentru a remedia din deficitul mare de locuri la creşă, municipalitatea a dispus ca hotelul Municipal să fie reamenajat în creşă, urmând ca astfel să fie create 105 locuri. 'În acest spaţiu vor fi relocaţi cei în jur de 60 de copii reînscrişi de la creşele nr. 1 şi nr. 10, rămânând disponibile circa 45 de locuri. Acestea vor fi acordate, în funcţie de punctajele dosarelor de evaluare, copiilor aflaţi pe listele de aşteptare. Hotelul Municipal îşi va păstra destinaţia de creşă şi după finalizarea lucrărilor de la creşele nr. 1 şi 10. După cum am mai explicat, după finalizarea lucrărilor de modernizare şi extindere, cele două creşe vor primi din nou înscrieri la grupele mici, astfel încât pentru anul 2020 - 2021, luând în calcul şi locurile de la hotel Municipal, vor fi disponibile cu circa 200 de locuri de înscriere mai mult decât în prezent.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul cazurilor celor mai vulnerabile, Primăria Municipiului Iaşi, în calitate de partener în cadrul proiectului cu finanţare europeană (POCU) 'Şcoala DA!', va deschide şi va dota două grupe, cu o capacitate de 40 locuri, la Creşa nr. 14. După finalizarea procesului de înscriere şi afişarea rezultatelor finale, din listele de aşteptare vor fi identificate cazurile cu risc educaţional care se încadrează în cerinţele proiectului, iar copiii respectivi vor fi înscrişi pe aceste 40 de locuri', se precizează în comunicatul de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel