Iaşi: Creşa înfiinţată în locul camerelor de hotel va purta numele Sfânta Cuvioasa Parascheva

[] []

08 oct 2019 / 14:13
Salveaza PDF Comentarii

O creşă care a fost înfiinţată în fostul Hotel Municipal de lângă Piaţa Independenţei din municipiul Iaşi a fost sfinţită marţi în prezenţa autorităţilor locale, ea urmând să poarte numele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram va fi pe 14 octombrie.

Decizia schimbării destinaţiei din hotel într-un spaţiu educaţional şi de îngrijire pentru copii a aparţinut municipalităţii şi a fost luată în urmă cu câteva luni din cauza numărului mari de solicitări venite din partea părinţilor care locuiesc în Iaşi şi localităţile limitrofe. 'Am luat o clădire aproape abandonată care, de altfel, nu prea îşi mai găsea utilitatea şi am transformat-o în creşă, pentru că este nevoie de a asigura un număr mai mare de locuri pentru copii. A fost nevoie de un efort susţinut, dar important este că am reuşit să terminăm lucrările într-un timp record.

Peste 100 de familii de ieşeni ştiu că ân acest spaţiu copiii sunt în siguranţă şi pe mâini bune. Am început lucrările în luna iulie şi le-am finalizat în luna septembrie. Astăzi am reuşit şi să o sfinţim şi vrem ca această creşă să poarte numele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram va fi în curând, pe 14 octombrie', a declarat primarul Mihai Chirica. Potrivit autorităţilor locale, Creşa 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' are o capacitate maximă de 150 de locuri şi 32 de angajaţi. Noua creşă are o suprafaţă totală de 890 de metri pătraţi şi se desfăşoară pe cinci niveluri: mezanin, parter şi trei etaje.

La etajele inferioare sunt amenajate vestiare, spaţii tehnice şi administrative, o spălătorie, un cabinet medical, o bucătărie şi săli de mese, iar la cele superioare săli pentru grupele de copii, dormitoare şi grupuri sanitare. Pentru lucrările de refuncţionalizare şi amenajare şi dotare a noii grădiniţe municipalitatea a cheltuit 500.000 de lei.

În prezent, Direcţia Creşe, care se află în subordinea municipalităţii, are 11 creşe cu o capacitate de 39 de grupe, respectiv, 975 de locuri pentru copii. În cursul acestui an primarul Chirica a semnat contracte de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare şi extindere a Creşei nr. 10, contra unei sume de circa un milion de lei, fără TVA, precum şi a Creşei nr. 1, contra unei sume de aproximativ 1,8 milioane de lei, fără TVA, iar în prezent lucrările sunt în desfăşurare. În această perioadă, Primăria Municipiului Iaşi organizează o licitaţie pentru contractarea serviciilor de proiectare a cinci noi creşe. Licitaţia are o prevedere bugetară de peste 450.000 lei.

Firmele interesate pot depune oferte până miercuri, 16 octombrie. Firma câştigătoare va avea la dispoziţie trei luni pentru a livra un proiect tip, modular, structurat pe module de patru, şase şi opt săli de grupă, în funcţie de suprafaţa de teren disponibilă, precum şi alte studii şi avize. Creşele vor fi proiectate şi apoi construite pe amplasamente libere aflate pe bulevardul Tudor Vladimirescu, şoseaua Iaşi - Voineşti, strada Stindardului şi, respectiv, două pe strada George Emil Palade, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24