Poliția I-a prins încălcând legea antifumat! Ce amendă au primit

Inspectorii Direcţiei Control a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au amendat cu 5.000 de lei un restaurant din sectorul 2 pentru încălcarea legii antifumat.

'Ieri, dispeceratul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a fost sesizat de către o familie că în incinta unui restaurant din sectorul 2 al Capitalei fumatul este permis cu acordul personalului de serviciu. (...) Inspectorii au văzut că locul în care se fuma era o construcţie închisă, aflată în curtea unui imobil, aceasta fiind formată din doi pereţi ficşi şi doi pereţi din poliplan transparent, acoperită cu tavan retractabil închis. Mai mult, înăuntru mesele erau dotate cu scrumiere, iar unii clienţi ai restaurantului fumau în momentul sosirii echipajului de control', se arată într-un comunicat remis vineri Agerpres.

Potrivit Legii 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, acest tip de terasă este definit ca fiind spaţiu public închis, unde fumatul este interzis. Fiind la prima abatere, firma a fost amendată contravenţional cu 5.000 de lei, relevă sursa citată. Tot în această săptămână, patrulele Serviciilor Circulaţie şi Ordine Publică din cadrul PLMB au aplicat mai multe avertismente şi sancţiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat prevederile legii antifumat şi au fost surprinse că fumau în maşinile de serviciu sau în staţiile închise ale RATB.

Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun - aşa-numita lege antifumat - a intrat în vigoare pe 17 martie. Legea interzice fumatul în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel