Urmărește emisiunea live


Hagia Sophia, transformată în moschee. Episcopul Huşilor cere boicot: Niciun turist în Istanbul

sfanta_sofia
sfanta_sofia

Episcopul Huşilor, PS Ignatie, a îndemnat creştinii să boicoteze Turcia ca destinaţie de vacanţă, după ce catedrala Sfânta Sofia a fost transformată în moschee. 

"În data de 10 iulie 2020, Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul) a fost transformată în moschee. S-a declarat, cu viclenie, că nu s-a transformat o biserică în moschee, ci un muzeu în moschee.

Această Catedrală, timp de 500 de ani de la zidirea ei, a fost biserică creştină. În 1934 Ataturk o transformă în muzeu. Timp de 84 de ani a fost muzeu, un bun al întregii lumi, patrimoniu UNESCO. Dictatorul Erdogan, cel care îi persecută pe creştini, a transformat această biserică, simbol al creştinătăţii şi în special al Ortodoxiei, sub ochii liderilor Europei, într-o moschee.

Pe 24 iulie s-a făcut acolo prima slujbă musulmană, tocmai pentru umilinţa creştinilor. Foarte puţini lideri europeni şi de la nivel mondial au luat atitudine. La nivelul ţării noastre, niciun reprezentant oficial nu a luat atitudine, de parcă nu am fi creştini.

O atitudine de protest pe care ar trebui să o avem ar fi să boicotăm toate produsele turceşti şi niciun creştin să nu mai meargă acolo în vacanţă.", a declarat PS Ignatie, în timpul predicii de după Sfânta Liturghie de duminică, 16 august. 

BOR, prima reacţie 

 

“A fost vorba despre o predică a PS Ignatie, în care a lansat acel îndemn. Este așadar vorba despre un gest personal, nu instituțional”,a  precizat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, pentru b1.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel