Ministerul Apărării Naționale a primit, luni, ultima aeronavă C-27J Spartan din seria celor șapte achiziționate în baza contractului în valoare de peste 200 milioane euro semnat în anul 2007 cu o firmă italiană.
La ceremonia de primire a aeronavei au participa premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Dușa, șeful Statului Major Genera, generalul-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă și alți invitați.
Avionul poate fi folosit în diferite configurații, precum transport marfă, transport persoane, evacuare medicală și chiar stingere de incendii.
Cu această ocazie, premierul Victor Ponta a urat tuturor reprezentanților Forțelor Aeriene Militare un an 2015 cât mai bun, fără incidente, mulțumindu-le pentru faptul că își îndeplinesc de fiecare dată toate sarcinile și îndatoririle.
"Știți foarte bine că avioanele din flota Spartan ne-au folosit cu ocazia atât de dificilă la incidentul din Muntenegru și în alte ocazii când este nevoie de sprijinul lor. Sunt foarte bucuros că putem să marcăm finalizarea acestui contract început în 2007 de Guvernul Tăriceanu (...)", a spus premierul.
Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, la rândul său, că este bucuros să participe la acest "important eveniment" pentru Armata Română, pentru Forțele Aeriene Militare.
"Astăzi a sosit al șaptelea avion Spartan, important proiect pentru înzestrarea armatei. Armata Română are mai multe programe de înzestrare, aș spune doar de cel al avioanelor multirol, Baza Militară Deveselu (...). Datorită Armatei, România este astăzi un generator de stabilitate și securitate în regiune. Întotdeauna Armata Română și-a respectat angajamentele față de partenerii noștri internaționali", a subliniat Oprea.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a arătat în acest context că este "cel mai fericit ministru al Apărării", pentru că toate partidele politice au fost de acord să mărească bugetul Apărării cu 2% din PIB începând din 2017, declarând că primirea ultimului avion Spartan este o coincidență fericită cu întâlnirea avută luni cu președintele Klaus Iohannis pe tema bugetului ministerului său.
"Am finalizat unul dintre programele majore de înzestrare a Armatei, anume programul de dotare cu avioane de transport (...). Este o realizare deosebită, este una dintre capabilitățile deosebite a Forțelor Aeriene Române, începută în 2007. Pentru că am primit sprijinul necesar din partea Guvernului, am oprit subfinanțarea Ministerului Apărării și putem continua o serie din programele majore de înzestrare a Armatei. În această clipă a sosit avionul cu numărul 7, ultimul din seria Spartan. Programul este unul ambițios", a afirmat Mircea Dușa.
Forţele Aeriene Române au primit al şaptelea avion de transport C-27J Spartan, ultimul din comanda încheiată cu firma italiană Alenia Aeuronautica, printr-un contract semnat în 2006, în valoare de 217 milioane euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu