România cheltuie, în an de criză, 100 de milioane de euro pentru închirierea a 163.427 licenţe Microsoft. Nu se cunoaşte numărul exact de calculatoare pe care ar urma să fie folosite, dar este certă orientarea principalelor ţări europene spre folosirea de programe Open Source, care să atenueze monopolul Microsoft şi presiunea pe buget.
La noi, pare exclusă din start ideea de a folosi programe pe care nu dai mai mult decât face. Mai ales că licenţele nu se închiriază direct de la americani, ci prin tot felul de comisionari elveţieni. Să vedem cine sunt acţionarii consorţiului care a atribuit megaşmenul, în urma unei licitaţii controversate, suspendată şi apoi repusă pe tapet, sau mai precis, la plată.
DIM Soft srl. câştigă, în 31.07. 2009 contractul. Pe 7 august, în urma izbucnirii scandalului, acordul cadru semnat cu MCSI este anulat. Firma avea trei acţionari: Marius Ioan Ardelean, din Arad, Andrei Iliescu, din Piteşti şi Adrian Ujeniuc, din Craiova, fiecare cu 33%. După doi ani succesivi cu profituri de circa un milion de euro fiecare, cei trei decid să renunţe la firma care aştepta doar un aviz ministerial pentru a-şi rotunji cifra de afaceri cu 100 milioane de euro. Ei vând firma unei entităţi, D-CON.NET. Ag , înregistrată în Elveţia, oraşul Zug, Baarerstrasse nr. 78. Noii proprietari îl numesc administrator pe Florică Claudiu Ionuţ, ginerele lui Aurel Cornea, liderul FSLI.
Abilităţile sale manegeriale se vădesc imediat, sau poate e vorba de know-how-ul elveţienilor, foarte pricepuţi la computere şi secrete bancare. Cert este că mutarea e câştigătoare. Gabriel Sandu atribuie în fine contractul câştigat de DimSoft unui consorţiu creat în jurul acestei firme. Consorţiul mai cuprinde:
Amintim că ginerele sindical, expert în calculatoare, are mai multe firme, de la societăţi de construcţii la dezvoltatori imobiliari. Principalele afaceri din domeniu le face, fireşte, cu statul, prin firma Abacus, partener în furnizarea de echipamente IT pentru SPP, MAI şi Ministerul Educaţiei.
Citeşte şi:
Cine se află în spatele megaşmenului de 100 de milioane de euro marca Gabriel SanduFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu