FIFA: Fostul președinte al Hondurasului, eliberat pe cauțiune la New York

Fostul președinte al Hondurasului, Rafael Callejas, inculpat în scandalul de corupție de la FIFA, a fost eliberat, joi, în schimbul unei cauțiuni de 4 milioane dolari, la două zile după ce a pledat nevinovat la New York, informează AFP.

Din cele 4 milioane de dolari, Callejas a plătit 810.000 în numerar, conform documentelor judiciare. Fiul său, Lisandro Flores, a confirmat că a plătit această cauțiune unui tribunal din Brooklyn.

Callejas, în vârstă de 72 de ani, președinte al Hondurasului în perioada 1990-1994 și președinte al Federației honduriene de fotbal (Fenafuth) până în luna august a anului trecut, a compărut, marți, în fața unui tribunal federal din Brooklyn și a pledat vinovat pentru activități mafiote, fraudă și spălare de bani.

[citeste si]

Membru al Comisiei de marketing și televiziune a FIFA, Callejas este acuzat că a primit foloase necuvenite între martie 2011 și ianuarie 2013 în valoare de 1,6 milioane dolari, în cadrul atribuirii drepturilor de transmisie de la meciurile de calificare pentru Cupa Mondială.

Fostul președinte hondurian face parte din al doilea val de 16 inculpări anunțate pe 3 decembrie de către autoritățile americane.

În total, 39 de persoane și două companii sunt acuzate de autoritățile americane în acest scandal, dintre care 12 au pledat deja vinovat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel