UPDATE Fetița de 10 ani, căutată de zeci de polițiști în Botoșani, a fost găsită

Polițiștii din Botoșani au găsit-o pe fetiță de 10 ani care nu a mai ajuns acasă după școală.

UPDATE: Fetița de 10 ani căutată de zeci de polițiști din Botoșani a fost găsită
Fetița de 10 ani căutată de zeci de polițiști din Botoșani a fost găsită miercuri dimineață. Copila le-a spus polițiștilor că noaptea a stat în balconul deschis al unui imobil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp, a anunțat că fetița a fost găsită în apropierea locuinței unei colege la care mersese după cursuri.

Fetița este la spital pentru evaluare, urmând să fie reintegrată în familie. „Fetița a declarat că peste noapte a stat într-un balcon deschis al unui imobil", a spus Maria Carp.

În acest caz urmează să fie informată DGASPC.

Știrea inițială

 

Peste 30 de polițiști din Botoșani caută, în noaptea de marți spre miercuri, în tot municipiul Botoșani o fetiță de 10 ani care nu a mai ajuns acasă de la școală iar părinții, după ce au căutat-o mai binede șapte ore, au cerut ajutorul polițiștilor, transmite corespondentul Mediafax.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp, zeci de polițiști desfășoară, în noaptea de marți spre miercuri, activități de căutare a unui minore de 10 ani care nu a mai ajuns casă după orele de curs.

"La ora 22:15, Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată prin apel 112 de către numitul C D, de 26 ani, din municipiu Botoșani despre faptul că fiica sa Ciobanu Mihaela Ana Maria, de 10 ani, elevă la o școală din localitate, a terminat cursurile la ora 12:00 și până la efectuarea apelului nu a ajuns la domiciliu. Din primele verificări a rezultat ca minora, după ce a plecat de la școală, s-a plimbat prin zona adiacentă cu mai multe colege și spre seară a mers în vizită la familia uneia dintre ele. În jurul orei 20:00 minora a plecat singură din acea locuință, spunând că merge acasă. Părinții susțin că de la ora 13:00, când au văzut că copilul nu a ajuns acasă, l-au căutat prin zonele frecventate de acesta și la prieteni, dar fără rezultat și atunci au apelat la 112" a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp, citează Mediafax.

Peste 30 de polițiști din Botoșani au fost mobilizați în întreg orașul pentru căutarea fetiței de zece ani care nu a mai ajuns, marți seara, acasă.
Fetița, în vârstă de 10 ani are 1,25 metri, păr șaten deschis, ochi căprui și la momentul dispariției purta o geacă roșie din fâș și o căciulă roz cu moț.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24