Emil Boc, în război cu Vlad Voiculescu: Ministerul Sănătății trebuie să știe că nu poate trata administrațiile locale ca pe o Cenușăreasă

​Nu există un conflict în coaliția de guvernare, însă e nevoie de respect instituțional, declară președintele AMR, Emil Boc.

Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), spune, la RFI, că explicațiile ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, nu îi satisfac pe primari. 

Acesta e nemulțumit de ordonanța de urgență a guvernului care prevede că administrațiile locale trebuie să înființeze și să doteze centrele de vaccinare anti-Covid-19, însă documentul nu menționează și sursa de bani.

„Aici e vorba de reguli și proceduri. Democrația în esență este un ansamblu de reguli și proceduri, care trebuie respectate, indiferent de cine este ministrul Sănătății și indiferent de cine este președintele Asociației Municipiilor din România. Adică această abordare că trebuie problemele ridicate și rezolvate la nivel personal, asta e specific altor tipuri de guvernare, nu tipurilor de guvernare democratică, pentru că noi suntem reprezentanți doar ai unor instituții și eu și domnul ministru. De aceea, problemele trebuie rezolvate prin acte normative și prin proceduri. Or revolta primarilor și nemulțumirea majoră a fost aceea și este în continuare legată de faptul că proiectul de OUG, care este un act fundamental al statului român, care produce efecte juridice, în baza cărora se pot face licitații, se pot întreprinde acțiuni administrative concrete, nu poveștile sau discuțiile dintre persoane fizice, acea OUG redactată de Ministerul Sănătății spune că toată dotarea centrelor de vaccinare, toată plata care vizează personalul care operaționalizează centrele de vaccinare cade în sarcina administrației publice locale. Or acest lucru din nou reprezintă o sfidare a administrațiilor locale, administrații cărora li se atribuie de către Guvern, prin Ministerul Sănătății, sarcini, fără să se aloce resurse financiare. Aici nu e vorba de resurse financiare minime sau nesemnificative, e vorba de milioane de euro, în cazul fiecărei primării mari de municipiu, de la trei la cinci milioane de euro sunt costurile doar legate de plata personalului, ca să nu mai vorbim de costurile legate de achiziționarea frigiderelor, a paturilor, a kit-urilor de vaccinare și a altor lucruri, care iarăși se ridică la niște cheltuieli destul de ridicate”, declară Emil Boc.

Președintele Asociației Municipiilor din România precizează că nu are un conflict personal cu Vlad Voiculescu

 

„Discuția mea nu vizează persoana particulară a domnului Voiculescu, e raportul instituțional cu Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății trebuie să știe că nu poate trata administrațiile locale ca o Cenușăreasă, adică noi suntem la încasat și domniile lor la dispus. Într-o țară democratică europeană, nici un minister nu-și permite să aloce responsabilități administrației publice locale, fără să discute în prealabil cu aceștia și fără să aloce resursa financiară în vederea implementării acelei sarcini pe care o stabilește. E o chestie de respect instituțional. Cine privește această dispută în termeni de război în coaliție, de conflict personal, exclus, aici nu este vorba nici de un război, nici de un conflict, e vorba de respect instituțional. Fiecare să-și facă datoria conform legii”, apreciază Boc.

Ministrul Sănătății a afirmat că banii pentru organizarea centrelor de vaccinare anti-Covid-19 există la Ministerul Dezvoltării. Președintele Asociației Municipiilor din România atrage atenția că acest lucru nu este specificat în textul OUG: ”Unde scrie asta? Poveștile-s povești, noi nu suntem povestitori, cei din administrația publică locală, noi suntem oameni de execuție, oameni pragmatici. Unde scrie acest lucru în textul Ordonanței, că există bani? Există bani probabil și în bănci, dar vreau să știm exact unde există banii, care-i mecanismul prin care se alocă, care-i valoarea în care ne putem încadra în cheltuieli. Nu scrie nimic în această Ordonanță de Urgență”.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy