Ecuador: Noi incidente au izbucnit în apropierea Parlamentului

Noi incidente între forţele de ordine şi manifestanţi încercând să ia cu asalt Parlamentul Ecuadorului au izbucnit marţi în apropierea clădirii, a constatat AFP, în timp ce ţara este zguduită de proteste faţă de creşterea masivă a preţului benzinei.

Manifestanţii, printre care unii purtau scuturi pe care scria "garda indigenă", au mai încercat să intre în Parlament luni.

Forţele de ordine, care au izolat cartierul, au făcut uz de gaze lacrimogene. În faţă, sute de persoane cu măşti pe faţă şi înarmate cu bastoane au încercat să înainteze aruncând cu bolovani. Fumul de gaz s-a amestecat cu cel al baricadelor incendiate, făcute din pneuri şi crengi.

Ţara este zguduită de la începutul lui octombrie de o mişcare socială inedită după 2007, marcată de blocarea drumurilor şi puţurilor de petrol în Amazonia, manifestaţii uneori violente, şi de greve care paralizează Ecuadorul.

Capitala Quito, către care continuă să se îndrepte mii de indigeni şi de ţărani, se pregăteşte de o manifestaţie uriaşă miercuri alături de sindicate împotriva majorării masive a preţului benzinei de către guvernul lui Lenin Moreno.

Decizia preşedintelui Moreno de a elimina subvenţiile la carburanţi în valoare de 1,3 miliarde de dolari (economia ecuadoriană este dolarizată) a intrat în vigoare joi. În schimb, Ecuadorul poate primi credite de 4,2 miliarde de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel